7 obiceiuri alimentare sanatoase pe timp de criza economica

Published in Nutriție sănătoasă 28 November 2021

Criza economică ne impactează traiul, implicit comportamentul alimentar, iar de cele mai multe ori, circumstanțele în care ne aflăm nu ne ajută să trăim sănătos precum ne-am dori. 

Fie că am preluat anumite obieciuri alimentare din cercul de prieteni, că suntem confortabili cu un stil alimentar preluat din familie, sau că ajungem să cădem pradă tentațiilor culinare care apar la tot pasul, este foarte ușor să uităm să dăm un pas înapoi pentru a analiza relația pe care o avem cu alimentația.  Această relație este de multe ori fie toxică pentru organismul nostru, fie costisitoare pentru buzunarul nostru, sau un amestec între cele două. Factorul costurilor mari a devenit mai vizibil în perioada recentă, de când ne aflăm într-o criză economică apăsătoare. Cu toate acestea, multe persoane se gândesc cum să pună bani deoparte pentru a-și putea permite tradiționalele mâncăruri de sărbători, în bine-cunoscutele cantități exagerate. Aici intervine factorul toxicității, pe care îl aducem asupra organismului nostru, ghidați fiind de circumstanțele menționate anterior. Așadar, cum facem să profităm de această criză economică pentru a îmbunătăți relația pe care o avem cu alimentația noastră?

Citește în continuare pentru a afla 7 obiceiuri pe care le poți introduce în stilul tău de viață pentru a mânca mai sănătos fără a face risipă în perioade de recesiune și nu numai.

1. Alimentație prin intenție

Acest principiu este unul foarte important atunci când vine vorba de sănătate, fie că vorbim de cea fizică sau mentală. A te hrăni prin intenție înseamnă să fii atent la alegerile pe care le faci și să faci schimbările necesare acolo unde nu ești mulțumit de ceea ce observi. Dacă îți dorești să introduci obiceiuri sănătoase în alimentația ta, poți începe prin a înlocui mentalitatea de “Îmi este foame, să mănânc ceva rapid și la îndemână!” cu o gândire de genul “De ce are corpul meu nevoie astăzi și cum pot să îndeplinesc aceste nevoi?”. Multe persoane au un ritm de viață alert, fără a avea foarte mult timp pentru a găti. Altele consideră că nu au abilități excepționale în bucătărie, sau cum este în cazul multor persoane, alegerile sănătoase par a fi și alegeri mai costisitoare. Aceste afirmații sunt de multe ori motive pe care le înaintăm ca parte a unui comportament rezistent la schimbare. Dacă analizăm cu atenție timpul și banii investiți în stilul de viață actual comparativ cu beneficiile pe care micile schimbări într-o alimentație prin intenție ni le pot aduce, vom observa că pe termen lung avem numai de câștigat.

2. Redu produsele procesate

Produsele procesate sunt cele mai conveniente pentru multe persoane cu un stil de viață alert. Cu toate că nu toate produsele procesate sunt dăunătoare sănătății (cum ar fi legumele/ fructele congelate sau cele conservate în propriul suc), cele mai multe alegeri alimentare includ produse procesate care au un conținut considerabil de grăsimi, zahăr sau sodiu. În general, alimentele pot trece prin procese diferite de procesare, cum ar fi: congelare, conservare, uscare, pasteurizare sau coacere. Cele mai întâlnite astfel de produse sunt cerealele, lactatele, pâinea, prăjiturile, produsele de patiserie, cipsurile, etc. 

Ce produse ar trebui să reduci sau chiar să elimini pe cât posibil din alimentația ta? 

Cele care au un conținut ridicat de zahăr, sare, uleiuri și calorii, cum este pizza. Desigur, sunt și alte alimente la fel de nesănătoase pe care oamenii le consumă des datorită convenienței. Produsele de patiserie, cofetărie, fast-food, dar și unele produse “fitness” (precum sunt anumite tipuri de cereale sau batoane) sunt doar câteva astfel de exemple. Poți începe să reduci gradual din consumul unora din acestea, fără a mai simți nevoia de a le consuma la un moment dat. Desigur că ele pot fi înlocuite cu variante mai prietenoase cu sănătatea ta.

3. Înlocuiește produsele procesate cu produse integrale

Probabil că deja te întrebi la ce ne referim prin produse integrale. Le poți numi cum dorești, însă noi ne referim la acestea ca fiind acele alimente care nu au ajuns a fi procesate. De exemplu, dacă vei merge la piață/ aprozar/ băcănie, șansele să știi de unde vin și ce conțin alimentele cumpărate sunt mult mai mari față de atunci când ajungi să cumperi gata-ambalat sau să comanzi o mâncare gata-preparată. Cu toate că produsele procesate par a fi mai conveniente, atât din punct de vedere a timpului, cât și a bugetului, înlocuirea lor cu un preparat făcut de tine în casă te va avantaja mai mult. 

Idee: în loc să cumperi prăjituri, gogoși sau plăcinte, poți cumpăra câteva ingrediente simple și accesibile pentru a-ți găti în casă ceva similar dar sănătos. Astfel, vei putea combina și porționa porțiile după placul sau nevoile tale. Citește în continuare pentru a afla cum poți reduce sau înlocui produsele procesate.

4. Cumpără local și în sezon, în special în perioadă de criză economică

Încearcă să cumperi fructe și legume în sezon (pentru a nu cheltui foarte mulți bani), iar produsele de origine animală să fie cât mai curate și simple. În plus, astfel vei susține și micii producători români. Cu siguranță în apropierea locuinței tale (sau a traseului serviciu – acasă) vei găsi fie un aprozar, piață sau băcănie, de unde te poți aproviziona cu astfel de alimente locale și în sezon. Se întâmplă uneori, ca pentru anumite persoane, un astfel de comportament alimentar să pară mai costisitor. Secretul este să nu cumperi mult și din toate, ci din nou, să acorzi atenție nevoilor organismului tău într-o anumită perioadă. 

De exemplu, dacă a venit sezonul rece și simți că imunitatea ta are nevoie de întărire, în loc să cazi pradă tentațiilor fast-food de confort, poți căuta idei de rețete care să îți ajute organismul să treacă peste această perioadă. Astfel, vei putea economisi banii cheltuiți pe tratamentele sau medicamentele necesare în cazul unei posibile perioade de boală. 

5. Caută magazine/ băcănii de unde poți cumpăra produse vrac

Pentru anumite persoane, astfel de magazine ar putea părea greu accesibile, de multe ori din punct de vedere al prețurilor. Probabil că te întrebi acum, atunci ce înseamnă acest lucru în perioadă de criză economică? Într-o astfel de perioadă, toate prețurile cresc. Așadar, este important să ne îndreptăm alegerile către un stil de viață mai sustenabil, din toate punctele de vedere.În majoritatea cazurilor, un procent mare al prețurilor pe care ajungem să le plătim în magazinele mari îl reprezintă ambalajul, cu tot ceea ce include acesta: marca, marketarea, afișarea la raft, etc. Cumpărând produse vrac în cantități mai mari, vom putea să facem provizii pentru o perioadă mai mare, perioadă în care am fi plătit în mod obișnuit mai mulți bani pentru aproximativ aceleași cantități. Prin integrarea acestui obicei în comportamentul tău de consum vei observa îmbunătățiri pe termen lung. Poți începe prin a căuta foarte simplu astfel de magazine în apropierea ta, sau dacă locuiești într-un oraș mai mare, poți găsi și magazine online care fac astfel de livrări. 

6. Alege “alimentul vedetă” 

Atunci când îți dorești să nu faci risipă, în timp ce economisești bani și mănânci sănătos, gătitul în funcție de un anumit aliment poate fi soluția ideală. Cei mai mulți știm că o alimentație corespunzătoare semnifică includerea a cât mai multe tipuri de nutrienți în corp. Iar pentru multe persoane, acest lucru semnifică includerea a cât mai multe tipuri de alimente la aceeași masă. Însă și aceste amestecuri trebuie făcute corespunzător, iar multor persoane le este mai dificil să urmărească când și cum poate fi amestecat un aliment cu un altul. Așadar, un obicei care te poate ajuta pentru început este ca atunci când mergi la cumpărături să achiziționezi un minim de alimente, în funcție de care să poți prepara câteva feluri de mâncare. Poate fi chiar și un singur aliment principal. Vei observa că poți găti un anumit preparat din acel aliment vedetă, cu ceva ce ai deja în casă. 

Să dăm un exemplu: la începutul lunii ai mers la magazin și te-ai aprovizionat cu un număr de leguminoase și cereale de bază (ex. orez, ovăz, năut, fasole, linte, etc). A trecut o săptămână și îți dai seama că nu știi ce să mai gătești pentru a răspunde nevoilor organismului. Legumele au fost dintotdeauna cea mai bună modalitate prin care putem să ajutăm organismul să funcționeze optim. Așadar, ce faci? O vizită la aprozar/ piață/ magazin local de unde poți cumpăra câteva legume vrac. De exemplu, poți cumpăra 1 kg de morcovi și dovlecei, iar apoi să amesteci aceste două legume în preparate diferite precum orez cu morcovi și dovlecei, tocană cu morcovi și dovlecei, chiftele din morcovi și dovlecei, și multe altele. Nu uita că, atunci când încerci să te alimentezi corespunzător, la un preț accesibil, amestecurile simple reprezintă varianta cea mai sigură

7. Fii deschis spre a experimenta rețetele online

Gătitul nu este o activitate pe care să o poți stăpâni cu excelență. Însă poți învăța și prelua câteva obiceiuri de la cei care fie sunt specialiști în domeniu, fie au fost la un moment dat începători ca și tine. Desigur, atunci când dorim să gătim și sănătos, mai intervine un factor: acela al înțelegerii chimiei dintre alimente și cum afectează anumite amestecuri corpul nostru. De aceea, mai mult decât a urmări și a prelua diverse rețete online, este bine ca la un moment dat să te poți consulta și cu un nutriționist. Acesta îți va explica cât mai simplu ce amestecuri sunt potrivite pentru tine, în funcție de nevoile pe care le ai, dar și de modul în care funcționează organismul tău.  Cu toate că la început acest lucru semnifică o investiție în plus, ea este una importantă în momentul în care observăm că organismul nostru nu mai funcționează la nivel optim. Atunci când ne confruntăm cu fluctuații ale greutății, cu anumite afecțiuni, sau alte probleme care sunt direct influențate de comportamentul nostru alimentar, este foarte important să luăm măsuri în această privință. Este adevărat că la început poate fi mai greu, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al acomodării la schimbări, însă o dată ce devenim consistenți, întregul proces va deveni mult mai ușor – prin ameliorarea și chiar recăpătarea sănătății, prin eliminarea problemei bugetului irosit pe diverse tratamente costisitoare, dar și pe alimente care nu ne servesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *