Poate o alimentatie incorecta sa duca la insomnie?

Published in Odihnă și somn 7 April 2021

Este adevarat că o alimentație bogată în zaharuri și alți carbohidrați rafinați poate să ducă la insomnie?

CE DOVEZI ȘTIINȚIFICE EXISTĂ?

  • Studiile arată că insomnia cronică la femeile aflate în postmenopauză poate fi legată de dietă. Un studiu realizat de Colegiul Medicilor și Chirurgilor de la Universitatea din Columbia a ajuns la această concluzie după examinarea jurnalelor alimentare completate de peste 50.000 de femei care au participat la un studiu amplu de sănătate. Studiul a evidențiat că femeile ale căror diete includeau cantități mai mari de legume, fibre și fructe întregi (nu suc) aveau mai puține șanse de a dezvolta insomnie iar cele ale căror diete au fost mai bogate în zaharuri și carbohidrați rafinați au avut mai multe probleme cu somnul.

  • Autorii studiului au evidențiat că rezultatele studiilor anterioare care au explorat posibile legături între insomnie și consumul de carbohidrați rafinați au fost inconsistente. De asemenea, au menționat că, deoarece studiile nu au urmărit indivizii de-a lungul timpului, nu era clar dacă o dietă bogată în carbohidrați rafinați este responsabilă pentru apariția insomniilor sau invers, dacă insomniile îi determină pe unii să consume mai multe dulciuri bogate în zaharuri și carbohidrați rafinați.

  • Cert este că zaharurile și alți carbohidrați rafinați au un indice glicemic ridicat și că, după ce sunt consumați, pot duce la o creștere rapidă a glicemiei. Acest lucru determină eliberarea de insulină și de hormoni de sters precum adrenalină și cortizol, despre care cercetătorii din Columbia au observat că pot interfera cu somnul. Ei au emis ipoteza conform căreia creșterile și scăderile rapide ale nivelului de glucoză din sânge provenite din consumul de carbohidrați rafinați pot declanșa insomnii.

  • Autorul principal al studiului, dr. James Gangwisch, a menționat că insomnia cronică este adesea tratată cu terapie cognitiv-comportamentală sau cu medicamente care pot fi costisitoare și pot avea efecte adverse. El a sugerat că, identificând alți factori care duc la insomnie, s-ar putea găsi intervenții simple, cu mai puține efecte secundare. Pe baza noilor descoperiri, dr. Gangwisch a afirmat că am avea nevoie de studii clinice randomizate pentru a determina dacă o intervenție dietetică, axată pe creșterea consumului de alimente întregi și carbohidrați complecși ar putea fi utilizată pentru a preveni și trata insomnia.

CE SOLUȚII SUNT PENTRU UN SOMN MAI BUN?

  • Insomnia este o problemă comună care afectează aproximativ o treime din populația adultă a lumii. Deși este mai frecvent întâlnită la femei, poate fi întâlnită și la bărbați. Este important de precizat că, pe măsură ce îmbătrânim, scade și calitatea somnului scade, atât la persoanele de sex feminin cât și la cele de sex masculin.

  • Un prim pas către un somn mai bun este să încercați eliminarea zaharurilor și a altor carbohidrați rafinați din dieta dvs.

  • Găsiți aici recomandările dietetice pentru combaterea insomniei.

BIBLIOGRAPHY

  1. James E. Gangwisch et al, “High glycemic index and glycemic load diets as risk factors for insomnia: analyses from the Women’s Health Initiative.” The American Journal of Clinical Nutrition. December 11, 2019, 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *