DISPEPSIA (INDIGESTIA): Simptome, Cauze, Tratament natural, Dieta, Stil de viata

Ce este dispepsia?

  • Dispepsia sau indigestia este o asociere de simptome cu sau fără substrat organic în care elementul principal îl constituie durerea localizată în abdomenul superior. Uneori, durerea abdominală poate fi singurul simptom care caracterizează dispepsia sau, alteori, poate fi asociată cu: saţietate precoce, senzație de prea plin după masă, greţuri, vărsături sau eructaţii. 

Care sunt caracteristicile dispepsiei?

  • Dispepsia este o afecțiune comună în rândul populației unde este cunoscută și sub numele de indigestie;
  • Evaluarea inițială ar trebui să se concentreze pe identificarea și tratarea cauzelor potențiale ale simptomelor, cum ar fi boala de reflux gastroesofagian, ulcerul peptic și efectele secundare ale medicamentelor, dar și recunoașterea celor care prezintă riscuri pentru afecțiuni mai grave, cum ar fi cancerul gastric;
  • Evoluţia dispepsiei este limitată, prognosticul este bun, tratamentul este simptomatic şi etiologic (se tratează cauza care a dus la apariția dispepsiei);

Care sunt tipurile de dispepsie?

Dispepsia organică – poate fi provocată de:

  • afecțiuni ale tractului gastro-intestinal precum refluxul gastroesofagian, cancerul gastric sau esofagian, malabsorbţia (boala celiacă, intoleranţa la lactoză), ulcer peptic sau diferite parazitoze;
  • afecţiunile hepato – pancreatice: pancreatita cronică, cancerul pancreatic, litiaza biliară, diskinezii ale sfincterului Oddi; 
  • afecțiuni sistemice: diabetul zaharat, patologia tiroidei, infarctul miocardic, insuficienţa cardiacă congestivă, insuficienţa renală, boli de colagen (lupus eritematos sistemic, sindromul Sjogren) etc.;
  • medicație cu unele medicamente precum: aspirina, antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), antibiotice (macrolidele, Metronidazolul, sulfonamidele), Teofilina, Digoxinul, diuretice de ansă, fierul, suplimentele de potasiu, inhibitorii enzimei de conversie, estrogenii;

Dispepsia funcţională se caracterizează prin:

  •  prezenţa simptomelor dispeptice (saţietate precoce, senzație de prea plin după masă, durere sau arsură în zona epigastrului) în absenţa leziunilor organice;

Care sunt simptomele dispepsiei?

  • Sațietate precoce în timpul mesei (te simți sătul chiar dacă nu ai mâncat suficient);
  • Senzație de prea plin după masă;
  • Disconfort la nivelul abdomenului superior;
  • Senzație de arsură în abdomenul superior;
  • Balonare în abdomenul superior;
  • Greață;

Care sunt cauzele dispepsiei?

  • Consumul de alimente în cantități prea mari și pe fugă;
  • Alimente prea grase, prăjelile sau alimentele picante;
  • Excesul de cofeină, alcool, ciocolată sau băuturi carbogazoase;
  • Fumatul;
  • Stresul și anxietatea;
  • Anumite antibiotice, analgezice sau preparate cu fier;
  • Unele afecțiuni cum ar fi: gastrita, ulcerul peptic, boala celiacă, calculii biliari, pancreatita, cancerul de stomac, ocluzia intestinală;

Ce complicații pot apărea?

  • Complicațiile sunt relativ limitate
  • Din cauza modificării dietei și eliminarea unor nutrienți, poate avea loc o scădere în greutate

Ce dietă este indicată pentru dispepsie?

Ce alimente ar trebui să consum?

  • Mâncați la ore regulate, nu vă grăbiți la masă și rămâneți în repaus circa o oră după masă; 
  • Consumați carne de vită, de pasăre (pui sau curcan), carne de pește slab (şalău, ştiucă, biban); Carnea poate fi coaptă, friptă sau sub formă de supe din carne;
  • Ouăle este de preferat să se consume moi (fierte sau poșate);
  • Consumați cereale integrale și produse făinoase cu conținut scăzut în grăsimi. Puteți consuma și mămăligă moale, orez, spaghete sau macaroane;
  • Introduceți în dietă lactate cum ar fi urda, brânza de vaci proaspătă,  brânza tofu, etc. Puteți consuma lapte cu tăiței, cu griș sau orez;
  • Consumați legume gătite sub formă de piureuri sau a la greque (fasole verde, dovlecei, spanac, etc), cartofi copți sau fierți;
  • Introduceți în dietă fructe coapte la cuptor (mere, pere) sau sub formă de piureuri și compot neîndulcit;
  • Includeţi în dietă papaya proaspătă (care conţine pa­paină) şi ananas proaspăt (care conţine bromelaină). Sunt surse bune de enzime digestive eficiente;
  • Utilizați grăsimi de calitate cum ar fi untul proaspăt (maxim 10 grame/zi) și uleiurile vegetale (cu moderație);

Ce alimente ar trebui să evit ?

  • Evitați alimentele preparate nedietetic cum ar fi sosurile, ceapa prăjită, cartofii prăjiţi, carnea prăjită, etc.;
  • Evitați carnea și conservele nedietetice, brânzeturile nefermentate și ouăle prăjite și tari, fierte, gălbenușurile de ou și maioneza;
  • Nu consumați carne grasă de porc, rață, oaie, carne de vânat, preparate din carne (mezeluri, cârnați, chiftele sau mici), carne prăjită, conserve de carne și de pește grase, untură, slănină, sosuri grase sau foarte condimentate;
  • Evitați legumele tari (ceapa, usturoiul, castraveţii);
  • Evitați, pe cât posibil, legumele uscate (fasole, linte, mazăre), zarzavaturile şi fructele crude;
  • Evitați, pe cât posibil, mâncărurile foarte condimentate;
  • Evitați dulciurile concentrate;
DIETOTERAPIE

Ce remedii naturale sunt indicate pentru dispepsie?

Pentru a ameliora simptomele dispepsiei se pot utiliza suplimente nutritive / plante medicinale cu proprietăți:

  • carminative;
  • stomahice;
  • spasmolitice;
  • antiinflamatoare;

Suplimente nutritive

  • Acidophilus – Conform indicațiilor de pe etichetă, cu jumătate de oră înainte de masă
  • Glucomanan – O lingură într-un pahar cu apă, dimineața 
  • Ulei de pește – 1000 mg de două ori pe zi
  • Cărbune activat – Conform indicațiilor de pe etichetă

Plante medicinale specifice

Plante medicinale specifice

  • Albăstrele, Angelică,, Anghinare, Cernețel, Cicoare, Cimbrișor, Cimbru, Dafin, Gălbenele, Hamei, Ienupăr, Isop, Obligeană. Păpădie, Pătrunjel, Revent, Roiniță, Rozmarin, Salvie, Silur, Ventrilică, Verbină
TRATAMENTE NATURALE

Recomandări privind stilul de viață

  • Faceți un test simplu pentru a determina cantitatea de acid stomacal. Beţi o lingură de oţet de cidru de mere sau de suc de lămâie. Dacă indigestia dispare, aveţi nevoie de mai mult acid în stomac. Dacă simptomele se înrăutăţesc, aveţi prea mult acid în stomac şi trebuie să aveţi grijă să nu consumați alimente și băuturi care măresc și mai mult această aciditate; 
  • Dacă autotestul de acid în stomac arată că aveţi nevoie de mai mult acid clorhidric, luaţi o lingură de oţet de cidru de mere într-un pahar de apă la fiecare masă, ca să ajute. Dacă este prea mult acid puteți lua o lingură de bicarbonat de sodiu;
  • Serviți mai multe mese pe zi, mai puțin abundente, la intervale de timp relativ regulate. Nu mâncaţi într-un mediu stresant sau unde vă aflaţi sub stres;
  • Mâncaţi încet şi mestecaţi bine mâncarea. Digestia începe din cavitatea bucală. Mestecatul este semnalul pentru celelalte părţi ale tractului digestiv să se pregătească pentru descompunerea alimentelor şi pentru absorbţia acestora
  • Pentru calmarea problemelor digestive ocazionale, folosiţi tablete de cărbune care se găsesc la magazinele cu produse naturale. Acestea absorb gazele. Deoarece acestea pot interveni în absorbţia unor medicamente şi nutrienţi, vor fi luate se­parat. Nu le folosiţi o perioadă lungă de timp. Administrate ocazional nu sunt dăunătoare şi nu au efecte secundare;
  • Nu beţi lichide în timpul mesei. Acestea diluează sucurile gas­trice şi îngreunează digestia;
  • Evitați vinul, berea și băuturile acidulate.
STIL DE VIAȚĂ

BIBLIOGRAFIE

  1. BENZIE IFF., WACHTEL-GALOR S.,2011: Herbal Medicine: Biomolecular and Clinical Aspects. 2nd edition.CRC Press/Taylor & Francis; 
  2. DUKE J., 1997: The Green pharmacy, The Ultimate Compendium of Natural Remedies from the World`s Foremost Authority on Healing Herbs, ed. Rodale Press;
  3. STĂNESCU U., MIRON A., HĂNCEANU M., APROTOSOAIE C., 2002: Bazele farmaceutice, farmacologice și clinice ale fitoterapiei, Vol. I, II și III, Editura G. T. Popa, Iași;
  4. PHYLLIS A. BALCH., 2010: Prescription for Nutritional Healing, Fifth edition, Avery; 
  5. TEMPLE NJ., WILSON T., BRAY GA., 2017: Nutrition Guide for Physicians and Related Healthcare Professionals, 2nd ed. 2017 Humana Press;
  6. The National Health Service (NHS) – https://www.nhs.uk/conditions/indigestion/
  7. Center of disease control and prevention https://wwwnc.cdc.gov/eid/article/9/9/02-0374_article
  8. WebMD  – https://www.webmd.com/heartburn-gerd/indigestion-overview#1
  9. Sursa foto: Shutterstock.