Arnica (Arnica montana) este o plantă răspândită în aproape toată Europa, în Asia şi America de Nord. Creşte pe păşunile umede montane şi submontane, mai frcventă în munții Apuseni și în nordul Moldovei.

DESCRIERE BOTANICĂ

• Este o plantă perenă cu rizom cilindric, orizontal sau oblic (brun-roșietic), din care pornesc cu rădăcini fibroase;
• Tulpina este cilindrică simplă, rar ramificată, terminată cu o inflorescenţă, înaltă de 20-60 cm, acoperită cu peri scurți și rigizi;
• Frunzele bazale sunt așezate sub formă de rozetă, de forrna ovală, cu peri aspri, lungi de 6-12 cm şi doar câteva frunze tulpinale (1-2 perechi) opuse ovate sau eliptice cu 3-4 nervuri;
• Florile sunt grupate într-un calatidiu cu diametrul de 4-8 cm, cu flori centrale tubuloase și flori marginale ligulate, de culoare galbenă. Înflorește în lunile iunie, iulie;

PRODUSUL MEDICINAL

• Inflorescenţa (Arnicae fllores );
• Partea aeriană (Arnicae herba);
• Rădăcina (Arnicae radix);

CUM SE RECOLTEAZĂ?

• Florile se recoltează când sunt complet deschise (la începutul deschiderii lor, iunie-iulie) şi se usucă la temperaturi sub 50 °C;
• Se păstrează în ambalaje bine închise, ferite de umiditate şi căldură;
• Planta întreagă se recoltează în perioada infloritului. Frunzele şi rădăcinile se recoltează primăvara;

CARE SUNT COMPUȘII SĂI BIOLOGIC ACTIVI?

• Arnica conține esteri ai helenalinei şi 11- 13-dihidrohelenalinei cu acizi graşi inferiori (acetic, izobutiric, izovalerianic, tiglic);
• Flavonoidele din florile de arnica (care dau culoarea galbenă) se găsesc sub formă de agliconi dar şi de glicozide;
• Florile mai conţin ulei volatil colorat în portocaliu, de consistenţă semisolidă; 40-50% acizi graşi sub formă de esteri, aproximativ 9% n-alcani, mono- şi sescviterpene (a-feklandren, mircen, humulen, cariofilen-oxidul), acid cinamic şi derivaţi acestuia (acid clorogenic, cinarina), cumarine (umbeliferonă, scopoletină), colină (0,1%), poliacetilene, mucilagii, procianidine, pricipii amare și polizaharide;

CARE SUNT PROPRIETĂȚILE SALE TERAPEUTICE?

• Arnica are proprieţăţi antibacteriene, antiseptice, antiinflamatoare, anticongestive;
• Poliacetilenele au acţiune bacteriostatică şi antifungică;
• Datorită flavonoidelor, arnic amanifastă și o acţiune favorabilă asupra cordului şi vaselor de sânge (au efect hipotensiv, diuretic şi reglează irigarea coronarelor în mod asemănător preparatelor de Crataegus, astfel încât arnica poate fi considerată al doilea produs vegetal, ca eficienţă – după. păducel – în tratamentul insuficienţei coronariene);
• Colina scade tensiunea arterială iar procianidinele (existente şi în florile de păducel) au acţiune moderatoare asupra cordului;
• Helenalina are uşoară acţiune iritantă asupra pielii şi mucoaselor dar în acelaşi timp şi acţiune asupra cordului;
• Acizii polifenolici și derivaţii lor au proprietăţi colagoge;
• Structurile flavonice au acţiune antiinflamatoare, cicatrizantă (prin stimularea formării ţesutului de granulaţie), imunostimulentă (asemănătoare preparatelor de Echinacea), antireumatică, analgezică şi venotonică;

MOD DE UTILIZARE

Intern:

• Se utilizează în cazuri rare sub formă de decoct sau tinctură, arnica stimulează circulaţia sanguină, fiind eficientă în tratamentul anginei pectorale;

Extern:

• Arnica este indicată în tratamentul luxaţiilor, entorselor, contuziilor, hematoamelor, edemelor asociate fracturilor, nevralgiei, flebitelor superficiale, inflamaţiilor şi durerilor reumatice ale articulațiilor (unguente cu extract de arnică, comprese cu tinctură);
• Pentru furuncule, vitiligo, inflamaţii după înţepături de insecte, infecţii bucale şi faringiene, inflamaţii ale mucoaselor, se pun comprese cu infuzie și tinctură;
• Petele de vitiligo se ung cu tinctură nediluată sau diluată (10 – 20ml tinctură la 100ml apă distilată);

CUM SE ADMINISTEAZĂ? 

Infuzie (pentru uz extern)

• 1-2 linguriţe de produs la 250 ml apă clocotită;
• Se las[ la infuzat 15-20 de minute;
• Se fac gargarisme şi comprese;

Tinctură (din frunze)

• 1:10 cu alcool 70%;
• Pentru comprese, tinctura se diluează cu apă de 3-10 ori;
• Ca apă de gură se foloseşte tinctura diluată de 10 ori;

EFECTE SECUNDARE

• În cazul utilizării externe pe o perioadă de timp îndelungată sunt posibile anumite reacţii alergice şi pot apărea dermatite de contact (congestie, prurit, vezicule);
• În asemenea situaţii se stopează tratamentul cu preparate pe bază de arnică (reacţie datorat helenalinei şi esterilor, care acţionează ca alergeni);
• Persoanele alergice la coada şoricelului, muşeţel, crizanteme, nu vor folosi preparate pe bază de arnică;

COMBINAȚII

• Nu se cunosc;

INTERACȚIUNI

• Nu se cunosc;

CONTRAINDICAŢII ŞI PRECAUŢII

• Se recomandă administrarea preparatelor pe bază dede arnică cu mare precauţie;

TOXICITATE

• Arnica este toxică pentru uz intern, de aceea va fi folosită cu cea mai mare atenţie.

BIBLIOGRAFIE:

1. BOJOR O., POPESCU O., 2001: Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, București,
2. BORZA AL. 1969: Dicționar etnobotanic, Ed. Adademiei R. S. România
3. BUTURĂ V., 1979: Enciclopedie de etnobotanică românească, Ed. Științifică și Enciclopedică, București,
4. CIOCÎRLAN V., 2001: Flora ilustrată a României. I-II. Ed. Ceres,
5. DUKE J., 1997: The Green pharmacy, The Ultimate Compendium of Natural Remedies from the World`s Foremost Authority on Healing Herbs, ed. Rodale Press,  
6. PÂRVU C., 2000: Universul plantelor, Ed. Enciclopedică, București,
7. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2003: Mic tratat de fitomedicină, Ed. World Galaxy, Ploiești
8. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2009: Bazele fitoterapiei, Ed. World Galaxy, Ploiești
9. STĂNESCU U., MIRON A., HĂNCEANU M., APROTOSOAIE C., 2002: Bazele farmaceutice, farmacologice și clinice ale fitoterapiei, Vol. I, II și III, Editura G. T. Popa, Iași
10. TSAY H.S., SHYUR L.F., AGRAWAL D.C., WU Y.-C., WANG S.-Y. 2016: (Eds.)Medicinal plants – Recent advances in research and development, Springer.