Rozmarinul: Beneficii, Proprietati Terapeutice si Mod de Utilizare

Publicat in Plante medicinale 6 octombrie 2020

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este o specie originară din zona Mării Mediterane. Este cultivat uneori și ca ca plantă ornamentală.

DESCRIERE BOTANICĂ

  • Este un subarbust, peren, plăcut mirositor;
  • Are o tulpină erectă, cu înălţimea de 60-150 şi chiar 200 cm, cu ramuri ascendente sau arcuite și scoarța care se exfoliază la bază;
  • Frunze sunt liniare, sesile, aciculare persistente, pieloase, lungi (2-3 cm lungime şi 3-4 mm lăţime), rămân verzi peste iarnă și au  nervura mediană pronunţată;
  • Florile sunt albăstrui sau violacee, mai rar albe, dispuse câte 3-10 în dicazii, dând un aspect de spic. Corola este bilabiată, păroasă, cu labiul inferior din 3 petale, cea mijlocie în formă de lingură iar cel superior din 2 petale. Înflorește în lunile aprilie-mai;
  • Are un gust inţepător, amar, aromat şi un miros camforat;

PRODUSUL MEDICINAL

  • Partea aeriană (Rosmarini herba);
  • Frunzele (Rosmarini folium);
  • Uleiul volatil (Rosmarini aetheroleum);

CUM SE RECOLTEAZĂ?

  • Se recoltează frunzele (înainte de înflorire sau în timpul înfloririi) și vârfurile florale. Se taie cu foarfeca şi se usucă la umbră în curenţi de aer;
  • Pentru obţinerea uleiului volatil (Rosmarini aetheroleum) acestea se transportă imediat l,a staţiile de distilare;

CARE SUNT COMPUȘII SĂI BIOLOGIC ACTIVI?

  • Rozmarinul conţine ulei volatil, flavonoide, acizi polifenolcarboxilici, diterpene, rosmarichinon și triterpene pentaciclice. Rosmarinul\mai conţine chinine, care opresc acţiunea unor cancerigeni;

CARE SUNT PROPRIETĂȚILE SALE TERAPEUTICE?

  • Rozmarinul are o actiune sedativă, antidepresivă, relaxantă, tonică a sistemului nervos, tonic cardiacă, carminativă, stomahică, aromatică, spasmolitică, antiseptică, antiinflamatoare, diaforetică, stimulentă a circulatiei periferice, colagogă, coleretică, diuretică, antimicrobiană, uşor analgezică. De asemenea, rozmarinul actionează asupra palpitaţiilor si a altor simptome ale tensiunii nervoase care afectează circulaţia sanguină;
  • Flavonoidul diosmin îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, fortifică vasele de sânge și reduce permeabilitatea și fragilitatea capilară;
  • Uleiul volatil imprimă produsului vegetal proprietăţi sedative, stomahice, carminative şi spasmolitice;
  • Substanţele amare au acţiune stomahică, acționând si asupra secreției biliare determinând inițial o creștere a fluidităţii acesteia (acțiune colagogă), după care o creştere a volumului de bilă secretată (acțiune coleretică);
  • Camforul are efect tonic general asupra circulației şi asupra sistemului nervos, în special a circulaţiei sistemului nervos, fiind un excelent remediu pentru toate stadiile hipotensiunii;
  • Rosmaricinul stimulează musculatura netedă din tractul digestiv şi vezica biliară;
  • Aetheroleum Rosmarini are acţiune spasmolitică asupra musculaturii netede şi a muşchiului cardia;
  • De asemenea, uleiul volatil are acţiune sedativă de calmare a durerilor de cap cauzate de nervi. Contribuie la îmbunătăţirea irigării cerebrale, fiind recomandat şi în stările depresive ce însoţesc stările de debilitate generală şi debilitate cardiovasculară;

MOD DE UTILIZARE

Intern:

  • În afară de disfuncţiile hepato-biliare, extractele din frunze de rozmarin se utilizază pentru condiţii atonice stomacale, dispepsie asociată stărilor de încordare (tensiune psihogenă), topic pentru mialgie, sciatică şi nevralgie intercostală, reumatism cardio-articular, reumatism degenerativ și rinite cronice catarale hipertrofice;
  • Pentru hipotensiune, impotenţă, colecistită, leşin şi colaps ortostatic este indicată tinctura;
  • Pentru cardiopatie ischemică, surmenaj fizic şi psihic, convalescenţă; afecţiuni nervoase, oboseală mentală și insomnie este indicată infuzia;
  • Sub formă de infuzie-inten şi ulei volatil­ extern este și un excelent remediu pentru durerile de cap;
  • Pentru dischinezie biliară asociată cu colecistită este indicat maceratul glicerinat;

Extern:

  • Pentru dureri musculare, sciatică, nevralgie, contuzii și vânătăi este indicat unguentul;
  • În caz de hemiplegie și paraplegie spastică sunt indicate băile cu adaus de ulei volatil;
  • În rinită cronică catarală hipertrofică sunt indicate inhalaţiile cu decoct;
  • Pentru artroza soldului și durerile reurnatice sunt indicate băile cu decoct concentrat;
  • Pentru stimularea creşterii părului este indciat masajul cu extract sau cu infuzie de uz extern. Rozamrinul stopează căderea păruliti şi impiedică apariţia mătreţei. Saponozinele din compoziția rozmarinului întăresc rădăcina firului de păr;

CUM SE ADMINISTEAZĂ? 

Infuzie          

  • O lingurită de produs la 200ml de apă clocotită;
  • Se infuzează 15-20 de minute;
  • Se beau 1-2 căni pe zi;

Extract lichid

  • 1:1 în alcool 45%;
  • Se iau 2-4 ml/zi;

Vin medicinal

  • 3 linguri de produs vegetal la 100ml de vin;
  • Se lasă la macerat 6 zile;
  • Se iau câte 100 ml de 2 ori (prânz şi seara);

Macerat glicerinat (din muguri de rozmarin)

  • Se iau câte 15-30 picături de 3 ori pe zi cu 15 minute înaintea meselor principale;

 Tinctură

  •  10% produs vegetal cu alcool de 70%;
  • Se iau 20-40 picături zilnic, timp de o lună;

Ulei volatil

  • Se iau 2-3 picături zilnic (emenagog şi coleretic);

Unguent (pentru masaj)

  • 1 ml ulei volatil de rosmarin se diluează cu 25 ml ulei vegetal de floarea soarelui sau de măsline;
  • Se face masaj la incheieturi şi pe muşchi, pe pielea capului (pentru stimularea creşterii părului), sau pe tâmple pentru dureri de cap şi nevralgii;

Decoct

  • O lingură de produs vegetal la 250ml de apă;
  • Se fierbe 5 minute şi se ţine în continuare pe foc mic;
  • Se inspiră profund aburul degajat, de mai multe ori/zi;

Infuzie (de uz extern)

  • 2 linguri de flori la 1 litru de apă clocotită;
  • Se lasă 5 minute la infuzat şi se adaugă la apa de clătit părul;

EFECTE SECUNDARE

  • Administrarea internă timp indelungat sau in doze excesiv de mari a extractelor din rozmarin pot determina gastroenterite şi convulsii epileptiformee (cauzate de conţinutul crescut de camfor)
  • Preparatele folosite în uz extern care conţin rozmarin pot determina uneori eriteme, dermatite şi chiar reacţii de fotosensibilizare

COMBINAȚII

  • Rozmarinul se poate combina cu ovăzul (Avena sativa), cola (Cola nitida) şi verbină (Verbena officinalis) pentru terapia depresiei sau cu salvia (Salvia officinalis) și valeriana (Valeriana officinalis) pentru terapia migrenelor

INTERACȚIUNI

  • Nu se cunosc;

CONTRAINDICAŢII ŞI PRECAUŢII

  • Este contraindicată administrarea preparatelor de rozmarin în cazul femeilor însărcinate (deoarece este stimulent uterin, poate provoca avortul) și în cazul celor care alăptează;
  • De asemenea, extractele și uleiul volatil de rozmarin nu sun recomandate persoanelor cu sensibilitate crescută faţă de carnosol;

TOXICITATE

  • Dozele excesive sau administrarea timp îndelungat a preparatelor din rozamrin pot cauza simptome de intoxicaţie.

BIBLIOGRAFIE:

  1. BOJOR O., POPESCU O., 2001: Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, București,
  2. BORZA AL. 1969: Dicționar etnobotanic, Ed. Adademiei R. S. România
  3. BUTURĂ V., 1979: Enciclopedie de etnobotanică românească, Ed. Științifică și Enciclopedică, București,
  4. CIOCÎRLAN V., 2001: Flora ilustrată a României. I-II. Ed. Ceres,
  5. DUKE J., 1997: The Green pharmacy, The Ultimate Compendium of Natural Remedies from the World`s Foremost Authority on Healing Herbs, ed. Rodale Press,  
  6. PÂRVU C., 2000: Universul plantelor, Ed. Enciclopedică, Bucerești,
  7. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2003: Mic tratat de fitomedicină, Ed. World Galaxy, Ploiești
  8. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2009: Bazele fitoterapiei, Ed. World Galaxy, Ploiești
  9. STĂNESCU U., MIRON A., HĂNCEANU M., APROTOSOAIE C., 2002: Bazele farmaceutice, farmacologice și clinice ale fitoterapiei, Vol. I, II și III, Editura G. T. Popa, Iași
  10. TSAY H.S., SHYUR L.F., AGRAWAL D.C., WU Y.-C., WANG S.-Y. 2016: (Eds.)Medicinal plants – Recent advances in research and development, Springer.
11 Comments
  1. Simply wanna comment that you have a very nice site, I the pattern it really stands out. Hatti Fairleigh Roux

  2. Felicitări pentru articol! Este foarte bine scris și informațiile sunt foarte utile.

  3. Hurrah! In the end I got a webpage from where I can truly take valuable information concerning my study and knowledge. Mariam Jeddy Kaete

  4. “Appreciate you sharing, great blog article.Really looking forward to read more. Really Great.” Shanon Phaneuf

  5. I am so grateful for your blog.Really thank you! Will read on… Tia Tramonti

  6. Hello to every , as I am truly eager of reading this web site’s post to be updated regularly.It includes nice data. Mattie Ya

  7. Good aftie. i am a blogger too. and i can see that you are a nice blogger too”    Hilario Maglori

  8. I think it is a fluent sharing, I will recommend your site to my friends

  9. Awesome article post.Much thanks again.

  10. Nice blog! Is your theme custom made or did you download it from somewhere? A theme like yours with a few simple adjustements would really make my blog jump out. Please let me know where you got your theme. Bless you| Heda Loren Bertilla

  11. As a Newbie, I am always searching online for articles that can help me. Thank you

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *