Ce dieta este indicata in timpul tratamentului cancerului si dupa tratament?

Publicat in Nutritia starilor patologice 14 aprilie 2021

Atât în timpul tratamentului cancerului și cât după tratament este necesară o abordare nutrițională corespunzătoare. Pentru a vă menține greutatea, pentru a vă vindeca corect și a vă menține nivelul de energie corespunzător, pentru a face față tuturor noilor provocări pe care le poate aduce tratamentul, ar trebui să încercați să aveți o dietă adecvată.

CE ALIMENTE AR TREBUI CONSUMATE?

  • Consumați cât mai multe tipuri de fructe, în special afine. Sunt foarte bogate în bioflavonoide numite proantocianidine și catechine, antioxidanți puternici cunoscuți pentru efectele lor antitumorale. Căpșunile conțin acid elagic, un agent de luptă împotriva cancerului dovedit, care protejează materialul genetic al organismului de efectele negative ale agenților cancerigeni;

  • Introduceți în dietă usturoiul, ceapa și arpagicul. Aceste plante conțin sulfuri alilice, compuși chimici cu proprietăți antibiotice, antifungice și antiparazitare. Deoarece mulți cercetători postulează acum o etiologie infecțioasă pentru cancer, usturoiul își poate exercita efectele antitumorale prin proprietățile sale antimicrobiene;

  • Consumați broccoli, varză, varză de Bruxelles, conopidă, ridiche și muștar. Sunt legume cu un conținut ridicat de indoli, sulfoxid, izotiocianați și 5-metil-metionină, toate având efecte antitumorale dovedite științific. În plus, consumul acestor alimente ajută la îmbunătățirea detoxifierii ficatului. Broccoli combate cancerul prin conținutul său de sulforafan, despre care cercetările indică faptul că ajută la blocarea creșterii tumorilor în studiile in vivo efectuate pe șoareci;

  • Consumați citrice. Acestea conțin nu numai vitamina C, ci și numeroase bioflavonoide, inclusiv quercetină și limonoide. Dozele mari de vitamina C și bioflavonoidele au efecte antiseptice, antiinflamatoare, antialergice și anticancerigene. Grapefruitul roșu rubiniu este, de asemenea, o sursă de licopen, un antioxidant similar cu betacarotenul care are proprietăți puternice de combatere a cancerului;

  • Introduceți în dietă semințe de in, ulei de cânepă și pește gras (în special somonul, somnul, macroul și păstrăvul). Aceștia au un conținut ridicat de acizi grași omega-3, omega-6, cu efecte inflamatorii, inhibând astfel tumorigeneza cauzată de nivelul crescut de infamație din corp;

  • Consumați legume divers colorate. Roșiile sunt bogate în licopen. Un studiu recent din Italia a constatat că persoanele care au mâncat șapte sau mai multe porții pe săptămână de roșii crude au redus cu 60% riscul e de a dezvolta cancer de stomac, colon sau rect în comparație cu cei care au mâncat două sau mai puține porții în fiecare săptămână. Morcovii și sucul de morcovi au un conținut ridicat de beta-caroten, un antioxidant cu efecte anticancerigene recunoscute. Foarte importante sunt și mazărea verde, țelina și spanacul. Aceste legume conțin pigmenți carotenoizi cu proprietăți antitumorale. Foarte buni sunt și ardeii roșii dulci. Aceștia luptă împotriva cancerului datorită conținutului ridicat de licopen. Ardeiul iute, pe de altă parte, conține capsaicină, un fitochimic care este un neutralizator al substanțelor chimice cancerigene cunoscute, cum ar fi nitrozaminele;

  • Beți ceai verde și negru. Acestea conțin polifenoli care au puternice efecte antioxidante și antitumorale. Flavonoidele se găsesc și în mere și ceapă, și au efecte similare de inhibare a cancerului. Un aport zilnic adecvat de flavonoide sau polifenoli în acest scop ar fi aproximativ patru căni de ceai, un măr și un sfert de ceapă;

  • Condimentați alimentele cu tumeric și chimen. Acesta sunt două condimente similare, ambele având un conținut ridicat de curcumină, un compus antiinflamator puternic. Curcumina poate fi eficientă atât pentru prevenirea cancerului, cât și pentru tratamentul acestuia. Are efecte antioxidante puternice și protejează ficatul de daunele cauzate de medicamente și substanțe chimice;

CE ALIMENTE AR TREBUI EVITAE?

  • Limitați consumul de carne conservată sau preparate din carne sau carne afumată. Sunt recomandate doar carnea de pește și de pasăre coaptă sau fiartă.

  • Evitați grăsimile saturate și trans. Aceste grăsimi se găsesc în margarină, produse de patiserie, preparate și conserve din carne și manifestă asupra organismului un potențial inflamator ridicat. Din aceste motive, sunt contraindicate pentru persoanele care suferă de cancer. 

  • Evitați produsele rafinate și procesate cum ar fi: pâinea albă, biscuiții, produsele de patiserie, dulciurile și pastele;

  • Nu consumați alimente de tip Fast-Food (cartofi părjiți, hamburgeri, shawarma);

  • Evitați alimentele cu un conținut ridicat de zahăr alb;

  • Evitați băuturile îndulcite;

  • Nu luați suplimente cu fier decât doar în caz de anemie. Persoanele cu o cantitate excesivă de fier în organism sunt expuse unui risc mai mare de dezvoltarea a cancerului în organism. Excesul de fier suprimă acțiunea macrofagelor și perturbă acțiunea limfocitelor, celule imunitare implicate în lupta cu cancerul;

BIBLIOGRAFIE:

  1. PHYLLIS A. BALCH., 2010: Prescription for Nutritional Healing, Fifth edition, Avery; 
  2. TEMPLE NJ., WILSON T., BRAY GA., 2017: Nutrition Guide for Physicians and Related Healthcare Professionals, 2nd ed. 2017 Humana Press;
  3. The National Health Service (NHS) – https://www.nhs.uk/conditions/cancer/
Pentru un plan nutrițional personalizat

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *