Poate stresul cauza obezitate?

Published in Stress management 4 April 2021

Este vehiculat faptul că stresul cronic, pe termen lung, poate duce la apariția obezității

CE DOVEZI ȘTIINȚIFICE EXISTĂ ÎN ACEST SENS?

  • Rezultatele unui studiu britanic asociază obezitatea cu stresul cronic pe termen lung. Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au măsurat nivelul cortizolului secretat de suprarenale la subiecții participanți la studiu.

  • Cortizolul este un hormon secretat de glandele suprarenale ca răspuns la stres și joacă, de asemenea, un rol important în metabolism și determinarea locului în care este depozitată grăsimea în corp.

  • Studiile anterioare efecuate care au analizat nivelurile de cortizol din sânge, salivă și urină și fluctuația acestora pe parcursul zilei au evidențiat un stresul tranzitoriu, mai degrabă decât cel cronic.

  • Potrivit echipei de cercetare de la Universitatea College London, cortizolul din firul de păr este un indicator mai bun al nivelului de stres. Cercetătorii au înrolat peste 2.500 de bărbați și femei cu vârsta de 54 de ani la un studiu. Pe parcursul investigației, subiecții implicați în studiu, au furnizat probe de păr. S-a tăiat câte o șuviță de 2 centimetri de păr de la nivelul scalpului fiecărui participant pentru a măsura nivelul de cortizol. De asemenea, s-au înregistrat greutatea participanților, indicele de masă corporală (IMC) și dimensiunea taliei.

  • Rezultatele au arătat că persoanele cu niveluri mai ridicate de cortizol în păr aveau o circumferință mai mare a taliei și au o greutate mai mare. Cei clasificați ca fiind obezi în funcție de IMC sau circumferința taliei au avut niveluri deosebit de ridicate de cortizol.

  • Totuși, constatările nu dezvăluie dacă nivelurile cronice crescute de cortizol sunt cauza obezității sau dacă stresul este o consecință a obezității. De asemenea, deoarece participanții la studiu erau mai în vârstă și aproape toți erau caucazieni, rezultatele s-ar putea să nu se aplice persoanelor mai tinere și altor etnii.

CONCLUZII ȘI SUGESTII

  • Deși descoperirile studiului mai sus menționat sunt interesante, este greșit să credem că toată creșterea în greutate poate fi pusă numai pe seama unui nivel ridicat de cortizol. Ereditatea poate joaca un rol foarte important în acest sens sau stilul de viață, inclusiv obiceiurile alimentare, fumatul, consumul de alcool și lipsa activității fizice.

  • Dacă doriți să reduceți impactul stresului în viața dvs. care poate duce la scăderea nivelului de cortizol, asigurați-vă că faceți exerciții fizice regulate, aveți un somn suficient și folosiți tehnici de relaxare zilnic.

  • Exercițiul de respirație 4-7-8 este un exercițiu util pentru a vă destresa. Efectuați-l cel puțin de două ori pe zi și încercați-l de fiecare dată când vă simțiți anxios sau depresiv.

BIBLIOGRAPHY

  1. Sarah E. Jackson et al, “Hair cortisol and adiposity in a population-based sample of 2,527 men and women aged 54 to 87 years.” Obesity, February 23, 2017.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *