Pelinul (Artemisia absinthium) este o specie originară din regiunile uscate ale Europei şi Asiei. La noi creşte spontan în toate regiunile ţării, în locuri însorite, pe coaste pietroase, pe marginea drumurilor și pe lângă garduri.

DESCRIERE BOTANICĂ

• Este o plantă erbacee, perenă;
• Are o rădăcina lemnoasă şi ramificată;
• Tulpina este erectă, cilindrică, fin striată şi poate atinge înălţimea de 120 cm;
• Pe tulpinele florifere cresc frunzele verzi-cenuşii pe faţă și argintii-­cenuşii pe dos;
• Florile sunt galbene, grupate în calatidii globuloase, aşezate în racem la rândul lor. Înflorește în iulie-august;
• Fructele sunt achene mici de culoare brună;

PRODUSUL MEDICINAL

• Partea aeriană (Artemisiae herba)

CUM SE RECOLTEAZĂ?

• Partea aeriană înflorită se recoltează şi se usucă în strat subţire în curenţi de aer;

CARE SUNT COMPUȘII SĂI BIOLOGIC ACTIVI?

• Pelinul conţine 0,15-0,40% principii amare şi 0,2-1,5% ulei volatil. Substanţele amare sunt reprezentate de lactone sescviterpenice dintre care, cea mai importantă este o guianolidă dimeră (absintina 0,3%). Pe lângă aceasta, din grupul lactonelor sescviterpenice, în pelin se mai găsesc în proporţie de 0,7%, guianolide monomere (artabina şi matricina), germacranolide (artabasina, cetopelenoidele A B, hidroxipelenoida) precum şi eudesmanolida artabsină;
• Uleiul volatil este constituit, în principal din terpenele a sau p-tuionă, trans-sabinil-acetat, linalool, cineol, a-bisabolol, p-curcumen. Culoarea uleiului volatil este verde până la albastru şi se datorează conţinutului în azulene care se formează din lactone în timpul antrenării cu vapori de apă;
• Artemisia herba mai conţine denvaţi flavonici, acizi polifenolcarboxilici, compuşi poliacetilenici, peroxizi ai unor homoditerpene, acizi organici; vitamina C (41-56 mg%), vitamina B6, acid folic, substanţe nimerale (calciu, potasiu, sodiu, fosfor, fier, mangan, magneziu, zinc și cupru);

CARE SUNT PROPRIETĂȚILE SALE TERAPEUTICE?

• Pelinul are o acţiune tonic amară, stomahică, stimulatoare a apetitului, carminativă, colagogă, spasmolitică (recomandat în tratamentul unor disfuncţii intestinale și biliare insoţite de spasme) și vermifugă;
• Pelinul aparţine grupului plantelor amar-aromatice cu acţiune apetisant-digestivă care acţionează prin mecanism reflex-gustativ, anticipativ­metabolice. Acţiunea produsului este determinată de impresionarea de către substanţele amare din preparat a receptorilor specifici din papilele gustative, stimulând astfel, pe cale reflexă secreţia de salivă şi de suc gastric;
• Prin administrarea timp îndelungat sau a unor cantităţi mari de extracte apoase (infuzii) din pelin are loc o creştere a capacităţii de rezistenţă a organismului la infecții, motiv pentru care infuzia de pelin poate fi administrată în cazul bolilor infecţioase, convalescenţă, gripă;
• Datorită faptului că infuzia de pelin determină o creştere generală a tonusului, va fi recomandată în cazul ptozei generalizate (în special femeilor care efectuează o activitate, responsabilă de instalarea ptozei), pentru o mai bună susţinere a organelor din cavitatea abdominală;

MOD DE UTILIZARE

Intern

• Pentru dispepsie, anorexie, convalescenţă, edeme renale, răceală, boli manifestate prin reţinerea apei în ţesuturi, gută și malarie este indicat vinul medicinal;
• Pentru anorexie, stimulent al eliminării unor toxine din organism, dispepsie cu constipaţie, dischinezie biliară, gastrite hipoacide, icter, hepatită, parazitoză digestivă, tonic cerebral cât și ca stimulent diaforetic este indicată infuzia;
• În afecţiuni hepatice şi stomacale este poate utiliza extractul uleios;
• În caz de parazitoze digestive mai sunt recomandate1-2 lingurite de pulbere din plantă în amestec cu miere ce se ia dimineaţa pe stomacul gol;
• Pentru hipomenoree sau amenoree psihică este indicată tinctură din care se iau câte 10 picături de 3 ori pe zi;
• Malaria se poate trata cu suc de pelin din care se ia dimineaţa câte o linguriţă pentru friguri;

 Extern

• Pentru răni, mai ales cele purulente, este indicat decoctul de pelin (2 linguri plantă uscată mărunţită la 200m1 apă clocotită, se lasă acoperită, 30 minute) cu care se fac spălături;
• Pentru scabie scabie se fac spălături cu infuzie concentrată;

CUM SE ADMINISTEAZĂ? 

Infuzie

• Se adaugă o linguriţă de produs la 200ml de apă clocotită;
• Se lasă la infuzat 15-20 de minute;
• Se beau 3 căni pe zi, cu jumătate de oră înainte de mesele principale; 

Vin medicinal

• Se adaugă 50g de pelin mărunţit la 1 litru de vin;
• Se lasă la macerat timp  de 10 zile;
• Se iau câte 3 linguri cu o jumătate de oră înainte de cele 3 mese principale;

Extract uleios

• 30g produs vegetal se pun la macerat cu 30 ml alcool timp de 24 ore;
• Se adaugă 250m1 ulei de floarea soarelui şi se fierbe pe baia de apă timp de 3-4 ore;
• Se lasă la macerat 2-3 zile;
• Se administrează câte 10 picături pe zi;

Tinctură

• 20% în alcool 70^o;
• Se iau 3 ml pe zi;

EFECTE SECUNDARE

• Extractele hidroalcoolice administrate în doze mari pot determina vomă, greaţă, diaree severă, vertij, retenţie urinară, convulsii, insomnie, tremurături şi atac de apoplexie;

COMBINAȚII

• Nu se cunosc;

INTERACȚIUNI

• Nu se cunosc;

CONTRAINDICAŢII ŞI PRECAUŢII

• Pelinul este contraindicat femeilor însărcinate sau celor care alăptează, bolnavilor cu afecţiuni nervoase şi intestinale acute, bolnavilor cu ulcer gastroduodenal (deoarece stimulează secreţia gastrică);
• Supradozarea determină scăderea poftei de mâncare;
• Tratamentul cu preparate din pelin nu trebuie să depăşească 2 săptămâni;

TOXICITATE

• Toxicitatea se datorează, în primul rând tuionei din uleiul volatil care este neurotoxică şi provoacă convulsii;
• Pelinul consumat abuziv creează stări de agitaţie, halucinaţii, convulsii, pierderea cunoştinţei chiar şi moartea iar abuzul de băuturi cu pelin determină tulburări psihice, pierderea memoriei, greaţă (sindromul absintic).

BIBLIOGRAFIE:

1. BOJOR O., POPESCU O., 2001: Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, București,
2. BORZA AL. 1969: Dicționar etnobotanic, Ed. Adademiei R. S. România
3. BUTURĂ V., 1979: Enciclopedie de etnobotanică românească, Ed. Științifică și Enciclopedică, București,
4. CIOCÎRLAN V., 2001: Flora ilustrată a României. I-II. Ed. Ceres,
5. DUKE J., 1997: The Green pharmacy, The Ultimate Compendium of Natural Remedies from the World`s Foremost Authority on Healing Herbs, ed. Rodale Press,  
6. PÂRVU C., 2000: Universul plantelor, Ed. Enciclopedică, Bucerești,
7. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2003: Mic tratat de fitomedicină, Ed. World Galaxy, Ploiești
8. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2009: Bazele fitoterapiei, Ed. World Galaxy, Ploiești
9. STĂNESCU U., MIRON A., HĂNCEANU M., APROTOSOAIE C., 2002: Bazele farmaceutice, farmacologice și clinice ale fitoterapiei, Vol. I, II și III, Editura G. T. Popa, Iași
10. TSAY H.S., SHYUR L.F., AGRAWAL D.C., WU Y.-C., WANG S.-Y. 2016: (Eds.)Medicinal plants – Recent advances in research and development, Springer.