Ruscuta de primavara: Beneficii, Proprietati Terapeutice si Mod de Utilizare
Ruscuta de primavara (Adonis vernalis) este o specie întalnită în Europa, Asia şi America. Creşte pe terenuri calcaroase, pe coaste abrupte şi ]nsorite, în păşuni şi fâneţe uscate și în poienile din păduri. Se întâlneşte de la câmpie până în regiunea colinară.
DESCRIERE BOTANICĂ
- Este o plantă perenă, erbacee;
- Are un rizom scurt, gros, lemnos de culoare brun-închis şi rădăcini fibroase negricioase;
- Tulpinile sunt aeriene, erecte, florifere, puțin ramificate, putând ajunge la înăltimea de 10-40 cm;
- Frunzele bazale sunt reduse la niște scvame late, membranoase, brune iar cele tulpinale sunt sesile, numeroase, de 2-4 ori penat-sectate;
- Florile sunt solitare, la vârful tulpinii, mari, galben-aurii, lucioase, de cca. 8 cm diametru;
- Corola este prevăzută cu petale galbene lucioase (Înfloreşte în lunile aprilie-mai);
PRODUSUL MEDICINAL
- Părtile aeriene (Adonidis herba)
CUM SE RECOLTEAZĂ?
- Partea aeriană, cu excepţia celei inferioare, dure, se recoltează manual în plin sezon de înflorire (fără rădăcini şi părţile solzoase de la baza tulpinii), pe timp frumos, după ore 10;
- Se usucă la umbră în camere aerisite sau în poduri acoperite cu tablă sau în flux de aer cald care poate ajunge până la 60°C;
- După uscare se stochează în recipiente închise ermetic şi nu se va conserva mai mult de doi ani;
CARE SUNT COMPUȘII SĂI BIOLOGIC ACTIVI?
Planta înflorită conţine 0,5-1% glicozide cardiotonice (cardenolide, adonitoxina, cimarina) cu structura asernănătoare celor din degeţel. Mai conţine și glicozide flavonice (derivaţi de orientină), acid aconitic şi alcaloidul adonidina;
CARE SUNT PROPRIETĂȚILE SALE TERAPEUTICE?
- Ruscuta de primavara conţine principii active care fac parte din aşa-zisul grup al digitaloidelor (cardioglicozide de tip II) cu acţiune cardiotonică şi diuretică. Aceste principii active au acţiune cardiotonică similară cu a digitalei dar, au avantajul de nu se acumula în organism;
- Se poate utiliza între curele de digitală în cazul tratamentului insuficienţei cardiace;
- Preparatele fitoterapeutice din ruscuta sunt mai puţin toxice decât heterozidele din degețel
- Produsul vegetal poate fi administrat în pauzele din timpul tratamentului digitalic, datorită riscului scăzut de cumulare pe fibra miocardului şi toxicităţii reduse;
MOD DE UTILIZARE
- Cardioglicozidele de tip II din ruscuta de primavara dau rezultate bune în tahicardia nervoasă şi extrasistole. Produsele farmaceutice în a căror compoziţie intră aceste glicozide cardiotonice de tip II sunt indicate în insuficienţa cardiacă de efort; insuficienţa cardiacă incipientă, fără tulburări de efort; terapia de menţinere, pentru prevenirea agravării insuficienţei cardiace sau pentru păstrarea capacităţii de efort a cordului, în special la persoanele vârstnice;
- Pentru insuficienţă cardiacă uşoară care nu necesită digitale şi tulburări cardiace pe fond nervos, se recomandă Adonidis herba pulvis normatus;
- În cazul anginei pectorale, produsul vegetal acţionează ca un coronarodilatator;
CUM SE ADMINISTEAZĂ?
Infuzie
- O linguriţă de plantă la 200ml de apă;
- Se infuzează 15-20 minute;
- Se bea fracţionat pe parcursul zilei;
Pulbere normată
- Se iau 0,2 – 0,6 g;
Tinctură
- 20% în alcool 70%;
- Se iau 10 picături de 5-6 ori/zi;
EFECTE SECUNDARE
Uneori acţionează iritant asupra mucoasei digestive determinând vomă și diaree;
COMBINAȚII
- Pentru insuflcienră cardiacă însoţită de palpitaţii nervoase se poate combina cu tinctură de păducel Crataegi (10.0), tinctură de valeriană Valerianae (15.0). Se iau 20-30 picături de 3 ori/zi, după mese;
- Diferite plante care conţin glicozide cardiotonice se pot combina cu plante sedative, tinctura de ceapă de mare Scillae (5.0), tinctura de păducel Crataegi (10.0), tinctură de valeriană Valerianae (30.0). Se iau 15 picături de 3 ori/zi;
INTERACȚIUNI
Nu se administrează preparatele din ruscuta de primavara împreună cu laxative, saluretice, calciu, chinidină şi glucocorticoizi din cauza riscului potenţării acţiunii cardiotonice, dar şi efectelor adverse;
CONTRAINDICAŢII ŞI PRECAUŢII
- Preparatele care conţin extracte din ruscuta de primavară sunt contraindicate pacienţilor care urmează tratamente cu glicozide digitalice;
TOXICITATE
Planta este toxică, dar prin fierbere toxicitatea dispare. Toxicitatea se exercită în special asupra cordului şi constă în insuficienţa cardiacă progresivă.
BIBLIOGRAFIE:
- BOJOR O., POPESCU O., 2001: Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, București,
- BORZA AL. 1969: Dicționar etnobotanic, Ed. Adademiei R. S. România
- BUTURĂ V., 1979: Enciclopedie de etnobotanică românească, Ed. Științifică și Enciclopedică, București,
- CIOCÎRLAN V., 2001: Flora ilustrată a României. I-II. Ed. Ceres,
- DUKE J., 1997: The Green pharmacy, The Ultimate Compendium of Natural Remedies from the World`s Foremost Authority on Healing Herbs, ed. Rodale Press,
- PÂRVU C., 2000: Universul plantelor, Ed. Enciclopedică, Bucerești,
- SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2003: Mic tratat de fitomedicină, Ed. World Galaxy, Ploiești
- SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2009: Bazele fitoterapiei, Ed. World Galaxy, Ploiești
- STĂNESCU U., MIRON A., HĂNCEANU M., APROTOSOAIE C., 2002: Bazele farmaceutice, farmacologice și clinice ale fitoterapiei, Vol. I, II și III, Editura G. T. Popa, Iași
- TSAY H.S., SHYUR L.F., AGRAWAL D.C., WU Y.-C., WANG S.-Y. 2016: (Eds.)Medicinal plants – Recent advances in research and development, Springer.