Brandusa de toamna: Beneficii, Proprietati Terapeutice si Mod de Utilizare

Publicat in Plante medicinale 10 martie 2021

Brandusa de toamna (Colchicum autumnale) este o specie comună în Europa şi America de Nord. Creşte pe păşunile umede din zonele de deal şi munte.

DESCRIERE BOTANICĂ

  • Brandusa de toamnă este o plantă erbacee, perenă;
  • Are un bulbo-tubercul acoperit de tunici exteme de culoare brună închisă şi de o tunică internă de culoare castanie-roşcată prelungită într-un porţiune mai lungă din care ies toamna una sau mai multe flori;
  • Frunzele apar câte 3-4 primăvara;
  • Florile sunt în număr de 1-3, mari; infundiliforme, de culoare liliachie (infloreşte în septembrie şi fructifică anul următor);
  • Fructul este o capsulă voluminoasă ce conţine seminţe brun-negricioase, sferice şi rugoase;

PRODUSUL MEDICINAL

  • Seminţele de brandusa de toamna (Colchici semen)
  • Bulbii de brandusa de toamna (Colchici bulbus)

CUM SE RECOLTEAZĂ?

  • Fructele brândușei de toamnă se recoltează înainte de maturitatea deplină a seminţelor, când au culoare gălbuie şi încă nu sunt deschise;
  • Capsulele imature se întind la soare, se usucă, se zdrobesc şi se separă seminţele;
  • Bulbii se recoltează toamna când planta este înflorită sau din culturi, primăvara sau la începutul verii;

CARE SUNT COMPUȘII SĂI BIOLOGIC ACTIVI?

  • Brandusa de toamnă conţine 1% alcaloizi (colchicină, democolcină, tiocolchicozidă) şi încă alţi aproape 20 de alcaloizi înrudiţi;
  • Conținutul în colchicină este variabil în funcţie de organ şi stadiul de vegetaţie;
  • În seminţele mature ale brândușei de toamnă există 0,3-0,5% colchicină;
  • Serninţele mai conţin ulei gras, fitosterol, iar bulbii acid salicilic şi benzoic, apigenol, tanin, zaharoză;

CARE SUNT PROPRIETĂȚILE SALE TERAPEUTICE?

  • Brandusa de toamna are o acţiune antiinflamatoare şi analgezică datorită alcaloizilor;
  • Colchicina din brândușa de toamnă are o acţiune citotoxică electivă asupra polimorfonuclearelor şi macrofagelor;
  • Medicina convenţională recomandă utilizarea produsului în cazul crizelor acute de gută;
  • Alcaloizii (colchicina) au proprietăţi mitoclazice, de stopare a diviziunii celulare și de aceea au fost experimentaţi în terapia anticanceroasă, în special a unor forme de leucemie;

MOD DE UTILIZARE

Intern

  • Brandușa de toamna se utilizează în crizele acute de gută;
  • Se mai poate folosi în diferite forme de leucemie și în sindromul Behcet, o afecţiune marcată de recurenţă ulceroasă;
  • Este indicată și în caz de ascită, paraplegii spastice şi în fenomenul de rigiditate;

Extern

  • Extern, brandusa de toamna se poate  utiliza în caz de nevralgie și prurit;

CUM SE ADMINISTEAZĂ? 

Decoct (din semințe)

  • Se adaugă o linguriță de semințe la 500 ml de apă
  • Se fierbe timp de 2 minute
  • În crizele de acute de gută, prima ceașcă de ceai se bea dimineața, iar cantitatea ramasă se consumă pe parcursul zilei. 

Tinctură (din semințe)

  • 1:5  în alcool de 70o
  • În crizele de acute de gută, se administrează astfel:
  • Se începe cu o doza de atac de 2,5 ml în prima zi după care se face o pauză de 48 de ore 
  • Se continuă cu 1 ml pe zi, timp de o lună, după care se face o pauză de o săptămână şi se reia cura
  • Se pot face maxim 3 cure pe an

Extract standardizat

  • Brândușa de toamnă se administrează începând cu o doză de atac 1 mg, după care la intervale de o oră, se administrează doze de câte 0,5 mg până la apariţia analgeziei;
  • Preventiv, împotriva declanşării crizelor de gută, se administrează zilnic sau o dată la două zile 0,5-1 mg;
  • În cazul febrei mediteraneene administrarea a 1-2 mg  pe zi, reduce considerabil rata mortalităţii;

EFECTE SECUNDARE

  • Datorită faptului că alcaloidul colchicină se fixează puternic de proteinele serice, procesul de eliminare al ei este foarte lent iar administrarea repetată duce la acumulări în organism. Din acest motiv, chiar de la primele zile de administrare încep să apară efecte secundare (ameţeli si tulburări gastrointestinale-greţuri, vomă, diaree);
  • În cazul persistenţei efectelor secundare, se întrerupe tratamentul şi se reia după minim trei zile;

COMBINAȚII

  • Nu se cunosc;

INTERACȚIUNI

  • Nu se va administra colchicină bolnavilor cu afecţiuni renale, deoarece eliminarea se face încet sub formă de oxicolchicină, care este nefrotoxică;

CONTRAINDICAŢII ŞI PRECAUŢII

  • Brandusa de toamna este o plantă toxică, în intregime. Aproximativ 1,5 g seminţe este doza mortală pentru un copil, respectiv 5g pentru un adult;
  • Simptomele de intoxicaţie apar la aproximativ câteva ore de la ingerare și constau în iritaţie bucală, faringiană şi laringiană, vomă, colică intestinală acută, diaree cu fecale apoase-mucoase şi chiar hemoragice, scăderea temperaturii corporale, a tensiunii arteriale, crampe și paralizii;
  • Moartea apare prin paralizie respiratorie;

TOXICITATE

  • Poate produce intoxicații severe;

BIBLIOGRAFIE:

  1. BOJOR O., POPESCU O., 2001: Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, București,
  2. BORZA AL. 1969: Dicționar etnobotanic, Ed. Adademiei R. S. România
  3. BUTURĂ V., 1979: Enciclopedie de etnobotanică românească, Ed. Științifică și Enciclopedică, București,
  4. CIOCÎRLAN V., 2001: Flora ilustrată a României. I-II. Ed. Ceres,
  5. DUKE J., 1997: The Green pharmacy, The Ultimate Compendium of Natural Remedies from the World`s Foremost Authority on Healing Herbs, ed. Rodale Press,  
  6. PÂRVU C., 2000: Universul plantelor, Ed. Enciclopedică, Bucerești,
  7. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2003: Mic tratat de fitomedicină, Ed. World Galaxy, Ploiești
  8. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2009: Bazele fitoterapiei, Ed. World Galaxy, Ploiești
  9. STĂNESCU U., MIRON A., HĂNCEANU M., APROTOSOAIE C., 2002: Bazele farmaceutice, farmacologice și clinice ale fitoterapiei, Vol. I, II și III, Editura G. T. Popa, Iași
  10. TSAY H.S., SHYUR L.F., AGRAWAL D.C., WU Y.-C., WANG S.-Y. 2016: (Eds.)Medicinal plants – Recent advances in research and development, Springer.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *