Lemnul dulce (Glycyrrhiza glabra) este o planta  originară din Europa Centrală. La noi creşte spontan pe marginea apelor, în regiunile de şes, în albiile părăsite ale râurilor din Vâlcea, Ialomiţa, Brăila, Vrancea, Dobrogea şi Moldova, în special în locuri înierbate, în tufărişuri. Ca plantă medicinală se cultivă în sudul ţării.

DESCRIERE BOTANICĂ

• Este un subarbust peren;
• Are un rizom fusiform, gros, din care se desprind rizomi secundari, bruni la exterior, galbeni în interior, cu lungimea de 1 -2 m;
• Tulpinile sunt erecte, viguroase, puţin ramificate în partea superioară, cu înălţimea de 1,5 – 2 m, cu tendinţa de a se întinde prin stolonii numeroşi şi lungi;
• Frunzele sunt lungi, imparipenat-compuse cu 5-8 perechi de foliole ovate sau lat-eliptice;
• Florile sunt albastre-violet, papilonate, scurt-pedicelate, grupate câte 50-80 în raceme alungite (înflorire, iunie-iulie);
• Fructelele sunt păstăi glabre, pieloase, de culoare brună;

PRODUSUL MEDICINAL

• Rădăcina de lemn dulce (Liquiritiae radix)

CUM SE RECOLTEAZĂ?

•  Rădăcina, care se recoltează primăvara devreme (înainte de înflorire) sau toamna târziu, după căderea frunzelor, doar de la plantele de 3-4 ani;
• Se scoate întreg sistemul radicular din pământ, se taie coletul și se lasă 2-3 ore în aer liber;
• Ulterior, se scutură din nou şi sc spală repede sub jet de apă, se taie în bucăţi de 10-15 cm, cele groase despicându-se și se usucă la soare sau în pod;

CARE SUNT COMPUȘII SĂI BIOLOGIC ACTIVI?

• Rădăcina de lemn dulce conține saponine triterpenice (aprox. 7% glicirizina, o saponină triterpenică glicolizidată);
• Conţinutul în glicirizină, este variabil în functie de condiţiile pedoclimatice şi a metodelor de dozare utilizate, astfel că s-au înregistrat valori cuprinse între 2,3 şi 12% glicirizină şi chiar mai mari. Există aproximativ 22 compuşi cu structură triterpenică, dintre care 18 posedă funcţie acidă;
• De asemenea s-a mai semnalat şi alte combinaţii cu structură lactonică denumite glabrolide (glabrolida, dezoxiglabrolida, izoglabrolida);
• A doua mare grupare a principiilor active o reprezintă flavonoidele, care sunt responsabile de culoarea galbenă a rădăcinilor, fiind prezente în cantitate variabilă (0,65-2%). S-au izolat peste 30 de componente, încadrate structural în grupa flavonelor, a calconelor sau a izoflavonelor. Astfel licviritina (licviritinol), reprezintă, din punct de vedere cantitativ flavonoida majoră, iar calconele (izolicviritigenolul şi izolicviritozida) sunt importante din punct de vedere al contribuţiei la acţiunea farmacologică;
• În materialul vegetal proaspăt se găsesc glicozidele flavonice corespunzătoare care, în timpul prelucrării (fermentării), eliberează prin hidrolizare agliconii corespunzători, licviritigenol şi izolicviritigenol, responsabili, în parte, de acţiunea spasmolitică a extractelor;
• Au mai fost identiflcate flavanone prenilate (glabrol) şi piranoflavone (hispaglabrina A);
• Lemnul dulce mai conține cumarine (umbeliferonă, herniarină, liqcumarină) şi a prenil-cumarine; tanin şi acid ferulic, mucilagii, compuşi sterolici, glicerol, acid sinapic, acizi benzoic, malic, salicilic, acetosalicilic, lipide (3,5%), acid palmitic, acid oleic, glucoză şi sueroză (5-15% zahăr), fructoză (0,3-4,1%), zaharoză (7,5-20,5%), aminoacizi, amine (colină, betaină, asparagină) cât și fitoestrogeni;

CARE SUNT PROPRIETĂȚILE SALE TERAPEUTICE?

• Lemnul dulce manifestă o acţiune expectorantă si fluidifiantă a secreţiilor bronhice și faringiene, spasmolitică, diuretică și estrogenă, antiinflamatoare, laxativă sau purgativă în funcţie de doză;
• În medicina tradiţională chineză lemnul dulce este considerat cam al doilea produs vegetal, după ginseng, utilizat, în afecţiunile splinei, ficatului şi rinichilor;
• Glicirizina, din preparatele de lemn dulce are o acţiune antiinflamatoare local (prin similitudinea de structură chimică cu corticosteroizii); stimulează local sinteza de prostaglandine, având drept urmare, cresterea secreţiei de mucus şi vâscozitatea acestuia, reduce activitatea enzimatică a pepsinei deja secretată. Glicirizina mai are şi acţiune antibacteriană precum şi acţiune antihepatotoxică. Glicirizina ca substanţă pură, nu se foloseşte ca atare în tratamentul ulcerului gastric fiind administrată numai sub formă de extracte de liquiritia, aici aflându-se alături de compusii flavonici și de alte componente farmacologice active sau nu, făcând parte dintr-un fitocomplex mai bine tolerat de organism;
• Izolicviritigenolul are acţiune spasmolitică de foarte bună calitate, acţiune comparabilă cu cea a papaverinei;
• Compusii flavonici (licviritigenol, licviritina, cvercetolul şi rutozida), izolaţi din rădăcinile de Glycyrrhiza glabra şi G. uralensis au o acţiune antiinflamatoare. De asemenea, compuşii flavonici au acţiune diuretică şi spasmolitică de tip papaverină;
• Compuşii sterolici au acţiune estrogenă;
• Acidul gliciretic şi glabric conţinute de plantă influenţează echilibrul ionic (Na^–, K^–, C1^–), de asemenea au acţiune antiinflamatoare, antiulceroasă. Acidul gliciretic este utilizat şi în tratamentul unor afecţiuni dermatologice (dermatite acute şi cronice, neurodermite, psoriazis, eczeme), sub formă de loţiuni, unguente sau pulberi. Prezenţa unei cantităţi mari de mucilagii în produsul vegetal, calmează iritaţiile mucoaselor căilor respiratorii, conferă o acţiune expectorantă, deteminând o creştere a secreţiilor bronşice (prin utilizarea extractului apos sau picăturilor antitusive preparate din acesta). Acţiunea antitusivă a preparatelor de licviriţia este la fel de eficientă ca şi codeina, însă în cazul licviriţlei siguranţa pacientului este asigurată, cu durata tratamentului limitată şi fără riscul unui abuz;
• Lemnul dulce are o marcantă acţiune asupra sistemului endocrin. Glicozidele (cu o structură similară cu steroizii naturali din organism), sunt responsabile pentru acţiunea benefică a plantei în tratamentul afecţiunilor glandei suprarenale, precum şi în maladia Addison. Lemnul dulce are acţiune asemănătoare ACTH-ului crescând producţia de gluco şi mineralocorticoizi în suprarenale. Creşte secreţia bilirubinei şi scade nivelul colesterolului;
• Lemnul dulce are de asemenea efect de reducere a febrei (acidul gliciretinic are acţiune asemănătoare aspirinei), dar şi o acţiune antibacteriană. Are acţiune antiinflamatoare în afecţiunile reumatice şi artritice, boli de piele şi în general în afecţiunile autoimune. Tinctura obtinută din lemn dulce este un adevărat cortizon natural, cu efecte antiinflatnatoare comparabile cu substanţe farmaceutice de sinteză, dar cu efecte adverse mult mai reduse;
• Administrat intern, lemnul dulce reduce inflamaţia, impiedică apariţia proceselor degenerative, protejează şi chiar ajută la regenerarea ţesuturilor cartilaginoase din zona articulaţiilor (efecte excelente se obţin prin asocierea acestui remediu cu un regim lacto-vegetarian, cu multe crudităţi). Lemnul dulce este utilizat de asemenea în tratamentul conjunctivitei şi altor stări inflamatorii ale ochiului;

MOD DE UTILIZARE

Intern

• Pentru ulcer gastric, gastrită hiperacidă se poate folosi maceratul la rece;
• În caz de gastrită și ulcer (pentru combaterea crizelor) se poate folosi pastă din rădăcină (100g pulbere rădăcină se amestecă cu 50m1 apă; se iau 3-4 linguriţe pe zi);
• În constipaţie se iau 1-3 g pulbere pe zi;
• Pentru bronşită, traheită, tuse, laringită, expectorant, fluidifiera secreţiilor bronhice şi calmarea tusei se poate folosi decoctul din rădăcină;
• Pentru litiază renală şi biliară, artrită, ulcer gastroduodenal, dismenoree și spondilită anchilozantă este recomandată infuzia;

Extern

• Pentru tratarea laringitelor, afecţiunilor bucale, aftelor, stomatitelor, pulpitelor și gingivitelor, este indicat decoctul pentru uz extern, folosit pentru gargarisme şi clătirea gurii;

CUM SE ADMINISTEAZĂ? 

Macerat la rece (din rădăcină)

• Se adaugă 2 lingurițe de produs la 200m1 apă;
• Se lasă 1-2 ore la macerat;
• Se bea pe parcursul zilei, timp de 1-2 luni, în special primăvara şi toamna (este contraindicat în timpul sarcinii);

Infuzie (din rădăcină)

• Se adaugă o linguriță de produs la 200m1 apă;
• Se lasă la infuzat 15-20 de minute;
• Se bea pe parcursul zilei;

Decoct (din rădăcină)

• Se adaugă o lingurită produs la 250ml de apă;
• Se fierbe 5-10 minute la foc mic;
• Se beau 2-3 căni pe zi (contraindicat hipertensivilor);

Decoct (pentru uz extern)

• Se adaugă 20-40 g la 250ml de apă;
• Se fierbe 5-10 minute;
• Se fac gargarisme şi se clăteşte gura de 3-4 ori/zi;

Tinctură (din rădăcină)

• Se adaugă 100 g de rădăcină măcinată de lemn dulce la 0,5 litri alcool de 96°;
• Se lasă la macerat 10 zile după care se filtrează preparatul;
• Se ia câte o lingurită de  4-6 ori pe zi  timp de 14-20 de zile;

EFECTE SECUNDARE

• Efectele adverse cele mai importante semnalate în urma administrării preparatelor fitofarmaceutice din lemn dulece au fost: absorbţia apei, a clorurilor, a sodiului la nivelul tubulilor renali distali (ceea ce în timp, poate determina apariţia de edeme), scăderea hemoglobinei, a proteinelor din ser, cre;terea pulsului şi a ratei de eliminare a potasiului;
• Dezavantajul principal al tratamentului respectiv constă în efectele de tip mineralocorticoid ce apar la administrare pe termen lung. Consumul unor doze superioare şi pe termen lung al preparatelor pe bază de lemn dulce pot determina retenţie de sodiu, hipokaliemie, edeme, hipertensiune (cu toate că asparagina acţionează împotriva acestui efect), contracţii musculare anormale, simptome cardiace;
• Mai pot apărea simptome hiperaldosteronism induse de activitatea de tip mineralocorticoid a acidului gliciretic, simptome manifestate prin retenţie de sodiu, de cloruri şi apă, excreţie crescută de potasiu şi diureza scăzută;

COMBINAȚII

• Pentru bronşită cronică se pot combin 30g rădăcină lemn cu 30g pătlagină lată şi 40g frunze de podbal (o lingură amestec la 250 ml apă, se bea fracţionat la o oră după mesele principale;
• Pentru menopauză lemnul dulce  se poate combina cu angelică (în caz de bufeuri), cu cohos negru (Cimifuga racemonsa) ( în caz de menopauză însoţită de depresii nervoase, atrofie vaginală);
•  O combinație pentru probleme cu potența este: 30g rădăcină lemn dulce, 30g semințe de lemn dulce și 30g seminţe de susan. Amestecul se e pisează şi se adaugă 600ml de apă fiartă, se pune la foc 5 minute și se fierbe 20 minute la foc mic. Se bea pe parcursul unei zile;
• Lemnul dulce se mai poate combina cu seminţe de in (Lini semen), lobelia (Lobelia inflata), podbal (Tussilago fgarfara), ardei (Capsicum annuum) şi unguraş (Marrubium vulgare), în tratamentl bronşitei; cu tătăneasa (Symphytum officinale), creţuscă (Filipendula ulmaria), nalbă mare (Alrhaea officinalis) şi muşeţel roman (Chamaemelum nobile), pentru ulcer peptic şi cu păpădie (Taraxacum herba) în maladia Addison;

INTERACȚIUNI

• Nu se cunosc;

CONTRAINDICAŢII ŞI PRECAUŢII

• Preparatele cu lemn dulce nu se vor administra hipertensivilor, femeilor gravide şi diabeticilor;
• Perioada maximă de administrare este de 6 săptămâni;

TOXICITATE

• Nu se cunosc efecte toxice;

BIBLIOGRAFIE:

1. 1. BOJOR O., POPESCU O., 2001: Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, București,
   2. BORZA AL. 1969: Dicționar etnobotanic, Ed. Adademiei R. S. România
   3. BUTURĂ V., 1979: Enciclopedie de etnobotanică românească, Ed. Științifică și Enciclopedică, București,
   4. CIOCÎRLAN V., 2001: Flora ilustrată a României. I-II. Ed. Ceres,
   5. DUKE J., 1997: The Green pharmacy, The Ultimate Compendium of Natural Remedies from the World`s Foremost Authority on Healing Herbs, ed. Rodale Press,  
   6. PÂRVU C., 2000: Universul plantelor, Ed. Enciclopedică, Bucerești,
   7. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2003: Mic tratat de fitomedicină, Ed. World Galaxy, Ploiești
   8. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2009: Bazele fitoterapiei, Ed. World Galaxy, Ploiești
   9. STĂNESCU U., MIRON A., HĂNCEANU M., APROTOSOAIE C., 2002: Bazele farmaceutice, farmacologice și clinice ale fitoterapiei, Vol. I, II și III, Editura G. T. Popa, Iași
   10. TSAY H.S., SHYUR L.F., AGRAWAL D.C., WU Y.-C., WANG S.-Y. 2016: (Eds.)Medicinal plants – Recent advances in research and development, Springer.