Inul (Linum usitatissimum) este o specie originară din regiunea Mediteranei, Asiei Mici, Crimeei şi Caucazului. A fost cultivat din timpuri străvechi de către daci, egipteni, evrei, greci şi romani (pentru fabricarea pânzei).

DESCRIERE BOTANICĂ

• Este o plantă erbacee, anuală;
• Are o rădăcină pivotantă, subţire, lungă, slab ramificată;
• Tulpina este groasă, de 1-2 mm cu înălțimea de 80-110 cm (la inul folosit pentru fibre) şi 30-60 cm (la inul folosit pentru ulei);
• Frunze sunt alterne, lanceolate, lungi de 2-3 cm şi late de 2-4 mm, cu nervuri paralele glabre;
• Florile sunt albastre-azurii, grupate în dicazii terminale (înfloreşte în iulie-august);
• Fruct este o capsulă globuloasă cu 7-10 seminţe ovoide, turtite, de culoare brun-deschis;
• Inul se cultivă pentru fibrele textile (var. vulgare), dar există şi varietăţi pentru seminte (var. crepitans);
• Inul pentru seminţe are tulpina foarte ramificată;
• Prin zdrobire dezvoltă un miros caracteristic de ulei de in; au gust mucilaginos, uleios, puse în apă se umflă;

PRODUSUL MEDICINAL

• Seminţele (Lini semen)
• Uleiul de in (Lini oleum)

CUM SE RECOLTEAZĂ?

• Seminţele se recoltează la deplina maturitate a capsulelor (august-septembrie);
• Se usucă la temperatura maximă de 40°C;
• Prin presarea seminţelor la rece se obţine uleiul de in;

CARE SUNT COMPUȘII SĂI BIOLOGIC ACTIVI?

• Inul conţine 3-6% mucilagii format dintr-un amestec de 3 fracţiuni poliholozidice, steroli, triterpene, cum sunt: colesterolul, campesterolul, stigmasterolul, sitosterolul, cicloartenolul, avenasterolul şi linacinamarozida, localizate in tegumentul seminţelor;
• Seminţele mai conţin un derivat lignanic, secoizolaricirezinol-diglucozida, care în ultimul timp prezintă un interes deosebit pentru terapeutică, fiind utilizată în tratamentul hipertroflei benigne de prostată;
• Mai conțin albumine, enzime şi apă;
• Uleiul de in conţine acizi graşi nesaturaţi, care au rol de vitamină F;

CARE SUNT PROPRIETĂȚILE SALE TERAPEUTICE?

• Datorită mucilagiilor dar şi fibrelor celulozice din componenţa tegumentului seminal, seminţele intregi sau pulverizate de in au acţiune laxativ-purgativă şi protectoare a mucoasei digestive;
• Peristaltismul intestinal este stimulat reflex prin creşterea volumului conţinutului intestinal, special al colonului;
• În cazul administrării sub formă de pulbere acţiunea laxativă este completată şi întregită de efectul lubrifiant al uleiului gras care facilitează, în acest mod, mişcările peristaltice îmbunătăţind şi consistenţa bolului fecal;
• Datorită conţinutului energetic (1960 kj sau 470 kca1/100g seminţe), supraponderalii nu vor folosi decât seminţele intregi astfel încât acţiunea să fie determinată doar de fenomenul de gonflare a mucilagiului şi nu efectului lubrifiant al uleiului gras;
• Datorită mucilagiului cu acţiune emolientă, seminţele de in pot forma o peliculă protectoare la nivelul mucoasei gastrice sau a intestinului subţire (fiind recornandat în gastrite şi enterite);
• Faina de in administrată extem ca făină degresată (Farina Lini sau Placenta Semini lini), sub formă de cataplasme, are acţiune emolientă şi antiinflamatorie (dureri reumatice, pentru maturarea abceselor, furunculelor, în erupţii cutanate şi ulcere varicoase;
• Uleiul de in este bogat în vitamina F, fiind utilizat la prepararea diverselor unguente şi a linimentului oleo-calcar folosit in tratamentul arsurilor;

MOD DE UTILIZARE

Intern

• În caz de constipaţii și inflamaţii ale tubului digestiv se înghit 2 linguriţe pe zi de seminţe de in cu puţină apă din care una seara la culcare; Ajunse în intestin, acestea favorizează mecanic expulzarea bolului fecal.
• Pentru infiamaţii ale căilor urinare (cistite) şi ale tubului digestiv este indicată infuzia sau maceratul

Extern

• În caz de cistite și inflamaţii ale vezicii urinare, pe lângă tramentul intern, se fac spălături calde sau băi cu decoct;
• Pentru contuzii se folosesc cataplasme din făină de seminţe de in amestecate cu apă rece până se obţine o pastă care se aplică pe locul dureros;
• În caz de arsuri se amestecă ulei de in în părţi egale cu apă de var, se pune totul într-o sticlă şi se agită bine până devine un lichid alb-lăptos. Cu acesta se ung arsurile. Acest amestec calmează durerile şi cicatrizează rănile;
• Pentru răni deschise, se fac cataplasme din făină din seminţe de in şi miere care se aplică local;
• Pentru furuncule, abcese, calmarea durerilor, fluidificarea şi evacuarea puroiului se fac cataplasme calde cu făină din seminţe de in în amestec cu pulbere de muşeţel, în părţi egale care se aplică local;

CUM SE ADMINISTEAZĂ? 

Infuzie (din semințe)

• Se adaugă o linguriţă seminţe la un pahar cu apă caldă;
• Se lasă la infuzat 20-25 minute;
• Se beau 1-2 căni pe zi;

Macerat (din semințe)

• Se adaugă o lingură de seminţe întregi macerate cu 100m1 apă;
• Se lasă la macerat timp de o jumătate de oră;
• Acest macerat are o acţiune emolientă, laxativă;

Cataplasme calde (cu făină de in)

• Se amestecă 2 părţi făină de in (cam 120 g) cu 3 părţi apă rece;
• Se fierbe amestecându-se cu o lingură de lemn până se obţine o pastă nici prea moale nici prea tare;
• Se intinde astfel repede într-un strat mai gros ca să nu se răcească repede;

Decoct (uz extern)

• Se adaugă 2-4 linguri seminţe 1a 500m1 apă;
• Se folosește pentru spălături externe;

EFECTE SECUNDARE

• Inul poate duce la apariția unor efecte secundare prin eliberarea de acid cianhidric datorită hidrolizei glicozidelor cianogenetice din produsul vegetal;
• Acest fenomen poate avea loc în special când acesta se administrează sub formă de pulbere;

COMBINAȚII

• Nu se cunosc;

INTERACȚIUNI

• Nu se cunosc;

CONTRAINDICAŢII ŞI PRECAUŢII

• Produsul vegetal este contraindicat în ocluzie intestinală;

TOXICITATE

• În toată planta se găseşte un heterozid cianogenetic (linamarozidul) care are toxicitate mică;
• Respectarea dozelor admisibile recomandate vor elimina posibilele efecte toxice.

BIBLIOGRAFIE:

1. BOJOR O., POPESCU O., 2001: Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, București,
2. BORZA AL. 1969: Dicționar etnobotanic, Ed. Adademiei R. S. România
3. BUTURĂ V., 1979: Enciclopedie de etnobotanică românească, Ed. Științifică și Enciclopedică, București,
4. CIOCÎRLAN V., 2001: Flora ilustrată a României. I-II. Ed. Ceres,
5. DUKE J., 1997: The Green pharmacy, The Ultimate Compendium of Natural Remedies from the World`s Foremost Authority on Healing Herbs, ed. Rodale Press,  
6. PÂRVU C., 2000: Universul plantelor, Ed. Enciclopedică, Bucerești,
7. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2003: Mic tratat de fitomedicină, Ed. World Galaxy, Ploiești
8. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2009: Bazele fitoterapiei, Ed. World Galaxy, Ploiești
9. STĂNESCU U., MIRON A., HĂNCEANU M., APROTOSOAIE C., 2002: Bazele farmaceutice, farmacologice și clinice ale fitoterapiei, Vol. I, II și III, Editura G. T. Popa, Iași
10. TSAY H.S., SHYUR L.F., AGRAWAL D.C., WU Y.-C., WANG S.-Y. 2016: (Eds.)Medicinal plants – Recent advances in research and development, Springer.