Hameiul (Humulus lupulus) este o specie originară din răsăritul Europei. Este foarte răspândită în Europa, Asia, America de Nord. În România creşte spontan, se urcă pe arbori, prin tufişuri, la marginea pădurilor, în zăvoaie, pe garduri, de-a lungul râurilor, din zona de câmpie până la altitudinea de 1000 m. Se cultivă intens în multe tări în scop medicinal și pentru industria berii.

DESCRIERE BOTANICĂ

• Este o liană lemnoasă, perenă (până la 30 de ani), dioică;
• Are pretenţii ridicate faţă de umiditate şi climă fără temperaturi excesive vara sau iarna;
• Temperatura medie anuală la care se dezvoltă normal planta este de 7,2-8,5^°C, iar temperatura medie a lunilor de vară este de 17-18^°C;
• Are o rădăcină adâncă care pătrunde în sol 3-4 m;
• Tulpina este formată dintr-un butuc, din care apar în fiecare an coarde sau curpeni, lungi de 3-5 m, cu peri simpli şi bifurcaţi pe muchii în formă de cârlige care folosesc plantei pentru a se agăţa;
• Frunzele sunt opuse, aspre lung trilobate în partea de mijloc şi simple spre vârf cu marginea lobilor serat dinţate, păroase pe faţa superioară iar cea inferioară glabră;
• Florile mascule sunt grupate în cime axilare, sunt mici şi verzi;
• Florile femele sunt grupate în conuri ovoidale sau globuloase (strobuli), pendente, alcătuite din bractei dispuse imbricat pe axul conului;
• Bracteele conurilor secretă o substanţă aromatică, lipicioasă. Înfloreşte în iulie-septembrie;
• Fructele sunt achene ovoide şi conţin pe suprafaţa lor glande secretoare;

PRODUSUL MEDICINAL

• Conurile de hamei (Lupuli strobulus)
• Glandele secretoare separate mecanic (Lupuli glandulae)

CUM SE RECOLTEAZĂ?

• Conurile de la forma sălbatică şi cultivată ale hameiului se recoltează în august – septembrie pe timp frumos, după ora 10. Recoltarea se face manual sau cu maşina;
• Conurile trebuie să aibă culoarea verde-gălbui, puţin înainte de maturizarea completă;
• După recoltare se usucă la umbră într-un singur strat după care se întind pe pânză şi se bat până la desprinderea perilor, care apoi se cern;
• După uscare capătă culoarea galben—verzuie până la galben-auriu;
• Se conservă în sticle brune, ferite de lumină şi nu se păstrează mai mult de un an (deoarece creşte foarte mult concentraţia principiului sedativ);

CARE SUNT COMPUȘII SĂI BIOLOGIC ACTIVI?

• Hameiul conţine 2 – 4% principii amare rezinoase şi derivaţi floroglucidici cunoscuţi ca (humulonă, cohumulonă, adhumulonă, acid valerianic) şi P-acizi (lupulonă, colupulonă, adlupulonă), 2-4% tanini condensaţi şi acizi fenolici (acid feluric, clorogenic), glicozizi flavonoidici (astralagin, cuercitin, rutin); grăsimi, aminoacizi și substanţe estrogenice neidentificate, farnescene);
• Un component important al uleiului volatil este metilbutenolul, un principiu sedativ (3-metil-3-buten-2-ol) care în produsul proaspăt este prezent în cantităţi foarte mici şi atinge concentraţia maximă după 2 ani de conservare;
• Uleiul si rezinele amare, împreună sunt cunoscute sub denumirea de lupuline;
• Mai conţine peste 100 de alte componente, printre care geraniol, linalool, citral, linionene, serolidiol și diferite minerale;

CARE SUNT PROPRIETĂȚILE SALE TERAPEUTICE?

• Hameiul are o acţiune sedativă, anafrodisiac masculină, antibacteriană, antispastică, tonic amară, tonic digestivă, hipnotică, astringentă, diuretică, anti-oxitocică, antiseptică local, anodină, nevrină;
• Acţiunea anafrodisiacă este datorată conţinutului de principii estrogene şi antiandrogene. Acţiunea estrogenică a hameiului face din acesta un excelent remediu pentru orice tulburare a menopauzei.Hameiul este de asemenea utilizat pentru suprimarea durerilor menstruale. Cercetări recente sugerează un efect anti­oxitocic, susţinând utilizarea lui pentru dismenoree şi amenoree (asociate în special anorexiei nervoase);
• Substanţele estrogenice din hamei cauzează pierderea libidoului masculin. Din aceste considerente poate fi utilizat cu oarecare succes în tratamentul ejaculării premature şi a nevrozei sexuale masculine. Este stimulent hormonal (1 kilogram hamei conţine 100 mg fitoestrogen). Prezenţa derivaţilor hormonali în hamei justifică utilizarea acestuia la fabricarea unor creme, aceştia având acţiune favorabilă asupra pielii. Pentru întărirea ţesuturilor și a sânilor, se bea zilnic o cană de bere de hamei şi se ung sânii cu spumă de bere;
• Extractul alcoolic de hamei indică o puternică acţiune spasmolitică asupra musculaturii netede şi este folositor pentru orice tensiune viscerală, spre exemplu în dispepsie nervoasă, colită nervoasă, palpitaţii, tuse iritabilă sau nervoasă si astm. El reduce efectele sistemului nervos asupra aparatului digestiv, în acelaşi timp stimulând uşor digestia. Prin acţiunea antispasmodică viscerală şi astringentă, hameiul este un bun remediu pentru sindromul de colon iritabil, diverticulită, indigestie nervoasă, ulcer peptic, sindromul Crohn, colită ulcerativă, stres datorat afecţiunilor digestive, reduce tensiunea în musculatura netedă din corp, ameliorează spasmele şi criza de gută;
• Principiile amare stimulează secreţiile gastrice şi reglează procesele digestive (acţiune stomahică). Aceste principii amare din hamei ajută funcţia digestivă, intensifică activitatea ficatului, secreţia bilei si a sucului digestiv;
• Hameiul are de asemenea acţiune diuretică şi poate fii utilizat în tratamentul diverselor afecţiuni cu retenţie de apă şi exces de acid uric;
• Taninurile ajută la vindecarea stărilor iritative şi inflarnatorii, precum şi pentru diaree. Acţiunea antiseptică a hameiului ameliorează infecţiile din partea superioară a tractului digestiv.
• Asparaginul din hamei determină acţiunea diuretică, reduce retenţia de fluide si grăbeşte eliminarea toxinelor din organism. Aceasta, combinată cu acţiunea asupra ficatului, conferă hameiului o bună reputație în tratamentul afecţiunilor dermice;
• Acţiunea lui relaxantă şi antihistaminică este de asemenea prezentă;
• Humulona şi lupulona imprimă produsului vegetal acţiunea antibacteriană, antioxidantă, antiinflarnatoare şi antiseptică. Studii recente au demonstrat pentru humulonă si lupulonă o puternică acţiune de blocare a radicalilor liberi de oxigen şi de inhibare a peroxidării lipidice. Pentru humulonă s-a demonstrat o acţiune de inhibare a resorbţiei osoase (osteoporoză);
• Uleiul volatil prin componentul metilbutenol determină efectul sedativ al produsului. Acidul valerianic (component amar), contribuie de asemenea la această acţiune (sedativă);
• Cercetări recente au scos în evidenţă pentru hamei o posibilă acţiune antitumorală, datorată xantohumulolului, care acţionează inhibitor asupra unui component al activării necontrolate a diviziunii celulare. De asemenea alte experienţe în vitro au demonstrat pentru hexahidrocoluponă o acţiune de inhibare a proliferării celulelor tumorale;
• În medicina populară hameiul este utilizat ca diuretic, pentru inflamaţia vezicii urinare, hepatită şi alte afecţiuni ale ficatului şi se crede că are un efect hipotensiv;

MOD DE UTILIZARE

Intern

• Hameiul se utilizează pentru nevralgie, insomnie, excitabilitate, priapism, anorexie nervoasă, diaree nervoasă, tuse nervoasă, febră ş.a. Este recomandat în special în stări de agitaţie asociate cu tensiune nervoasă, migrene şi indigestie;
• Pentru insomnie, tensiune nervoasă, astenie, anxietate, sedativ pentru afecţiuni renale, hiperexcitabilitate sexuală (calmează excitaţiile sexuale şi poluţiile nocturne) și nervozitate este indicată infuzia și tinctura;
• Ca tonic stomahic (măreşte pofta de mâncare prin stimularea secreţiilor gastrice), dispepsie pe fond nervos, reumatism, boli de ficat, gută; tuberculoză (bacteriostatic) și anorexie  este recomandată infuzia;

Extern

• Pentru uz extern se utilizează în tratamentul echimozelor, furunculelor, inflamaţiilor şi reumatismului;
• Pentru îngrijirea tenului se spală faţa, gâtul şi decolteul cu un ceai concentrat din conuri de hamei, de cât mai multe ori/zi posibil;
• De asemenea, se poate amesteca o lingură de ceai concentrat şi în crema de faţă deoarece întăreşte pielea feţei. Infuzia concentrată se utilizează şi pentru tonifierea părului (se spală părul de 2-3 ori pe săptămână, masându-se pielea capului în acelaşi timp);
• Pentru vaginită, provocată de Trichomonas vaginalis se poate folosi infuzia concentrată cu care se fac spălături vaginale cu irigatorul din care una seara la culcare;
• Pentru ulcer varicos se fac comprese cu infuzie concentrată sau cu tinctură diluată. Infuzia proaspătă se utilizează pentru ulceraţii, erupţii cutanate şi răni;

CUM SE ADMINISTEAZĂ? 

Infuzie

• Se adaugă1-2 linguri de conuri la 200m1 apă clocotită;
• Se lasă la infuzat 15-20 minute la infuzat;
• Se beau 2 căni pe zi din care una seara înainte de culcare;
• Pentru tuberculoză se beau 2 căni pe zi timp nelimitat;
• pPntru dispepsie se bea câte o cană după mesele principale;

Infuzie concentrată:

• Se adaugă 5-6 linguri conuri la 200m1 apă clocotită;
• Se lasă la infuzat 15-20 minute la infuzat;

Tinctură

• 1:5 în alcool de 70^°;
• Se iau câte 20-25 picături de 3 ori pe zi;

Capsule

• Se iau 2 înainte de masă, pentru stimularea apetitului;
• Nu se utilizează pentru mai rnulte zile succesive;

Extract fluid

• 1:1 în alcool 60%;
• Se iau 1-2 ml de trei ori/zi;

EFECTE SECUNDARE

• S-a raportat (la câteva persoane) reacţii alergice (dermatită de contact), după manipularea hameiului;
• Expunerea cronică la hamei, duce la greaţă, vomă, transpiraţii anormale, somnolenţă, agitaţie, febră, bradicardie, midriază, reacţii dermice (eritem), conjunctivită şi dermatită pustuloasă;

COMBINAȚII

• Hameiul se poate combina cu valeriana (Valeriana officinalia) ca hipnotic şi cu Chamaemelum luteum, pentru dispepsie;
• Multe preparate sedative utilizează hameiul în combinaţie cu alte plante sedative cum ar fi valeriană, floarea pasiunii (Pasiflora incarnata) şi gura lupului (Scutellaria baicalensis);
• Pentru sindromul colonului iritabil se combină cu nalbă mare (Althaea officinalis), pătlagină îngustă (Plantago lanceolata), muşeţel (Matricaria chamomilla) și mentă (Mentha piperita);

INTERACȚIUNI

• Nu se cunosc;

CONTRAINDICAŢII ŞI PRECAUŢII

• Hameiul este contraindicat în depresie;

TOXICITATE

• Nu apar efecte toxice în cazul utilizării corecte.

BIBLIOGRAFIE:

1. BOJOR O., POPESCU O., 2001: Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, București,
2. BORZA AL. 1969: Dicționar etnobotanic, Ed. Adademiei R. S. România
3. BUTURĂ V., 1979: Enciclopedie de etnobotanică românească, Ed. Științifică și Enciclopedică, București,
4. CIOCÎRLAN V., 2001: Flora ilustrată a României. I-II. Ed. Ceres,
5. DUKE J., 1997: The Green pharmacy, The Ultimate Compendium of Natural Remedies from the World`s Foremost Authority on Healing Herbs, ed. Rodale Press,  
6. PÂRVU C., 2000: Universul plantelor, Ed. Enciclopedică, Bucerești,
7. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2003: Mic tratat de fitomedicină, Ed. World Galaxy, Ploiești
8. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2009: Bazele fitoterapiei, Ed. World Galaxy, Ploiești
9. STĂNESCU U., MIRON A., HĂNCEANU M., APROTOSOAIE C., 2002: Bazele farmaceutice, farmacologice și clinice ale fitoterapiei, Vol. I, II și III, Editura G. T. Popa, Iași
10. TSAY H.S., SHYUR L.F., AGRAWAL D.C., WU Y.-C., WANG S.-Y. 2016: (Eds.)Medicinal plants – Recent advances in research and development, Springer.