Feniculul (Foeniculum vulgaris) este o specie originară din bazinul mediteraneean. Este cunoscut din antichitate şi se cultivă în toate continentele. Zonele favorabile cultivării la noi în ţară sunt Câmpia Dobrogei, Olteniei, Timisului, Crişurilor.

DESCRIERE BOTANICĂ

• Este o plantă bianuală sau perenă;
• Prezintă rădăcina pivotantă până la 30 cm lungime;
• Tulpina este erectă, cilindrică, fistuloasă, glabră, ajungând până la 200 cm, ramificată în partea superioară;
• Frunzele sunt alungit triunghiulare,de 3-4 ori penat sectate;
• Florile sunt grupate în umbele compuse foarte mari, fără involucru, cu 8-16 radii inegale a câte 10-20 flori, cu cinci petale mici, galbene auriu. Înflorește în iulie-septembrie);
• Fructele sunt diachene ovoidale cu 5 coaste proieminente;

PRODUSUL MEDICINAL

• Partea aeriană (Foeniculi herba)
• Fructele de fenicul (Foeniculi fructus)
• Uleiul volatil de fenicul (Foeniculi aetheroleum)
• Foarte rar, rădăcina de fenicul (Foeniculi radix)

CUM SE RECOLTEAZĂ?

• În scopuri medicinale se recoltează fructele din iulie până în septembrie când 60% dintre ele au ajuns la maturitate;
• Produsul vegetal de cea mai bună calitate se obţine prin recoltarea manuală a umbelelor mature. Cele imature se vor lăsa pe plantă până când se pot recolta în totalitate;
• Fructele uscate și triate sunt conservate în loc uscat şi în ambalaje bine închise;
• Uleiul volatil (Foeniculi aetheroleum), este obţinut prin distilarea cu vapori de apă a fructelor proaspete şi este un lichid incolor sau gălbui-­pal cu miros de anason şi gust dulceag;

CARE SUNT COMPUȘII SĂI BIOLOGIC ACTIVI?

• Feniculul conţine 2-6% ulei volatil format din 50-70% trans-anetol cu gust dulce, 5% extragol, până la 20% fenchona cu gust amar de camfor;
• Printre componentele uleiului volatil se numără metilchavicolul, anisaldehida și hidrocarburile terpenice (pinen, felandren, limonen);
• În compoziţia produsului vegetal se mai găsesc furanocumarine (xantotoxină, bergapten, imperatorină, marmesină), acizi polifenolcarboxilici (acid cafeic, acid clorogenic), flavonoide (rutin, quercetin şi kemferol), lipide (formate din gliceride ale acizilor petroselinic, oleic, linolic), celuloză brută, glucide simple, pectine, proteine, steroli, microelemente (zinc, nichel, cupru, crom, fier, calciu, magneziu, potasiu, sodiu), vitamine, albumine și mucilagii;

CARE SUNT PROPRIETĂȚILE SALE TERAPEUTICE?

• Principiile active din partea aeriană și fructele de fenicul au acţiune antiseptie­expectorantă (prin mecanism secretomotor şi secretolitic), antispastică (la doze mari), carminativă, sedativă, vermifugă, galactogogă, stomahică, aromatică, antiinflamatoare, antimicrobiană;
• Fructele au efect spasmolitic asupra musculaturii netede (analgezic în colici), stimulează apetitul şi digestia. Au acţiune diuretică fiind utilizate în tratamentul calculilor urinari şi sunt utile pentru longevitate şi pentru pierderea în greutate;
• Fructele au totodată și o acţiune estrogenă datorită unor polimeri ai anetolului;
• Actiunea antiseptic-expectorantă (prin mecamsm secretomotor şi scretolitic), carminativă, spasmolitică (în doze mari), vermifugă și galactogogă, este datorată uleiului volatil;

MOD DE UTILIZARE

Intern

• Pentru tulburări dispeptice, flatulenţă, spasme gastrointestinale, calmarea colicilor gastrointestinale (gastrite, colite), aerofagie (combate balonarea), pentru efectul carminativ (absoarbe gazele din stomac şi calmează crampele): emenagog, galactogog, diuretic, cât și ca sedativ nervos în insomnie este indicată infuzia şi pulberea totală;                                                                     
• Pentru afecţiuni ale aparatului urinar, catar nazal, astm bronşic, calmarea muşchilor bronhici (tuse convulsivă şi astmatică) și infecţii faringo-amigdaliene efectele bronşitei şi tusei este indicată infuzia;
• Uleiul de fenicul poate fi utilizat și în tulburări dispeptice, flatulentă, spasme gastrointestinale moderat dureroase, afecţiuni ale căilor respiratorii superioare;

Extern

• În caz de laringită, faringită, amigdalită sau traheită se poate folosi infuziea pentru uz extern;
• În infecţii oculare, conjuctivite, boli de piele şi inflamaţii ale gâtului, se fac spălături, băi şi gargarisme cu infuzie (2 linguriţe fructe zdrobite la 200ml de apă);

CUM SE ADMINISTEAZĂ? 

Infuzie 

• Se adaugă jumătate de linguriţă de produs la 200m1 de apă clocotită;
• Se lasă la infuzat 15-20 minute;
• Se bea pe parcursul zilei;
• Se administrează în 3 reprize după mesele principale;

Infuzie (uz extern)

• Se adaugă jumătate de linguriţă de produs la 200m1 de apă clocotită;
• Se fac de 2-3 ori gargarisme (călduţe) pe zi din care una seara la culcare;

Pudră totală

• Se iau câte 390 mg de 3 ori/zi (dimineaţa, prânz şi seara, înainte de masă, luate cu un pahar cu apă);

Tinctură

• 20% în alcool 70^o;
• Este utilizată pentru afecţiunile digestive;

Apă de gură (pentru gargarisme)

• Se folosește pentru afecţiuni ale gurii, în perioadele de creştere a dinţilor, laringită şi inflamaţii ale gâtului;

Decoct (din rădăcină)

• Se adaugă o linguriţă de produs la 200m1 de apă;
• Se lasă fierbe aproximativ 5 minute la foc mic;
• Este recomandat pentru afecţiunile urinare, litiază renală, sau tulburărilor asociate acestora cât şi pentru nivelul crescut de acid uric;

Ulei volatil

• Se administrează 0.03-0.2ml zilnic;

EFECTE SECUNDARE

• Efectele adverse sunt nesemnificative;
• Femeilor însărcinate sau femeilor care alăptează, se recomandă evitarea utilizării feniculului în cantităţi mari, până la clarificarea importanţei acţiunii estrogene;

COMBINAȚII

• Feniculul se poate combina cu obligeana (Acorus calamus), muşeţel roman (Chamaemelum nobile) și alpinia (Alpinia officinarum) pentru colicile flatulente;

INTERACȚIUNI

• Nu se cunosc;

CONTRAINDICAŢII ŞI PRECAUŢII

• Diabeticii vor fi vigilenţi la conţinutul de zahăr din siropul de fenicul;

TOXICITATE

• Nu se cunosc efecte toxice;
• Foarte rar pot să apară reacţii alergice eutanate, gastrice şi intestinale.

BIBLIOGRAFIE:

1. BOJOR O., POPESCU O., 2001: Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, București,
2. BORZA AL. 1969: Dicționar etnobotanic, Ed. Adademiei R. S. România
3. BUTURĂ V., 1979: Enciclopedie de etnobotanică românească, Ed. Științifică și Enciclopedică, București,
4. CIOCÎRLAN V., 2001: Flora ilustrată a României. I-II. Ed. Ceres,
5. DUKE J., 1997: The Green pharmacy, The Ultimate Compendium of Natural Remedies from the World`s Foremost Authority on Healing Herbs, ed. Rodale Press,  
6. PÂRVU C., 2000: Universul plantelor, Ed. Enciclopedică, Bucerești,
7. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2003: Mic tratat de fitomedicină, Ed. World Galaxy, Ploiești
8. SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2009: Bazele fitoterapiei, Ed. World Galaxy, Ploiești
9. STĂNESCU U., MIRON A., HĂNCEANU M., APROTOSOAIE C., 2002: Bazele farmaceutice, farmacologice și clinice ale fitoterapiei, Vol. I, II și III, Editura G. T. Popa, Iași
10. TSAY H.S., SHYUR L.F., AGRAWAL D.C., WU Y.-C., WANG S.-Y. 2016: (Eds.)Medicinal plants – Recent advances in research and development, Springer.